Președintele României, Klaus Iohannis a transmis după ședința CSAT că autoritățile române rămân vigilente.
România este extrem de preocupată de situația securității
Starea de securitate în regiunea Mării Negre, a fost analizată astăzi, 27 aprilie, în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de președintele Klaus Iohannis, de la Palatul Cotroceni, în contextul acumulării de trupe ale Federației Ruse pe frontiera de est a Ucrainei, și implicațiile pentru țara noastră.
„Ca stat riveran și ca unul dintre cei mai apropiați aliați de evoluțiile care au avut loc în ultimele săptămâni, România este extrem de preocupată de situația securității și stabilității regiunii și și-a exprimat îngrijorarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice, pentru că tot ceea ce se întâmplă în zona Mării Negre afectează și securitatea euroatlantică. Țara noastră a susținut în mod constant necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional, soluția fiind în continuare implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk și respectarea strictă a regimului de încetare a focului”, transmite Administrația Prezidențială.
România este în permanentă legătură cu NATO
România este în permanentă legătură cu aliații și partenerii din cadrul NATO și al Uniunii Europene și se coordonează și schimbă evaluări cu aliații și partenerii din regiune, inclusiv pentru identificarea opțiunilor adecvate de acțiune, potrivit sursei citate.
„Anunțul Federației Ruse privind ordinul ca trupele sale să revină în bazele lor permanente, după exercițiile militare din Crimeea și Marea Neagră, a fost important și oportun pentru detensionarea situației, dar nu schimbă cu nimic necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situație tensionată și de a identifica măsuri de dezescaladare și detensionare, precum și de evitare pe viitor a unor situații similare. Așadar, autoritățile române rămân vigilente și vor continua să monitorizeze această mobilizare nejustificată din jurul Ucrainei”, potrivit comunicatului citat, potrivit DCnews.