Karmen a dezvăluit motivul pentru care merge la psiholog. „Ce faci pentru sufletul tău? Răspunde-ți singur”.
Karmen s-a deschis în fața fanilor săi, prin intermediul unor postări pe InstaStory. Artista, în vârstă de 22 de ani, se consideră o femeie împlinită din toate punctele de vedere. Fiica lui Adi Minune a explicat ce înseamnă și de ce trebuie să mergi un psiholog. Indiferent dacă ai probleme emoționale sau nu.
„Când cineva merge la psiholog, credem că are automat și o problemă. Dar nu este așa. Eu consider că așa cum avem grijă de exteriorul nostru, așa trebuie să avem grijă și de mintea și sufletul nostru.
De ce? Ce faci pentru sufletul tău? Răspunde-ți singur la întrebarea asta. Și îți răspund și eu în felul următor: eu, pentru sufletul meu, mă rog – nu o să dezbat acum subiectul cu credința, pentru că ajungem foarte departe.
Dacă ți-ai răspuns cert și din prima ți-ai răspuns la întrebarea asta: «Bă, eu pentru sufletul meu fac X lucru», foarte bine, ești pe drumul cel bun. Dacă nu, gândește-te că totul ar fi mult prea simplu ca viața asta să se rezume la doar ce e la suprafață așa… Să te distrezi, să te căsătorești, să faci copii și s-a terminat viața, gata”, a spus Karmen.
Karmen a dezvăluit motivul: „Când viața devine complicată, unii oameni nu fac față singuri”
„Iar pentru mintea ta, eu cred că e foarte important să știi să își controlezi gândurile. Pentru că suntem oameni și cu toții avem frici; cu toții avem nebunii și filme în cap (…).
Când viața devine complicată, unii oameni nu fac față singuri. Cunosc extrem mulți oameni care au trecut prin depresii, atacuri de panică și așa mai departe. Nu știu dacă știți, dar cam astea sunt bolile generației noastre”, a mai spus cântăreața.
„Nu știu dacă știți, dar copiii copiază exact ce fac părinții”
„Foarte multă lume mă întreabă cum reușesc să am încredere în mine și să fiu atât de sigură pe mine și să eman asta mai departe. Făcând toate cele trei lucruri, având grijă de exterior, interior – care interior înseamnă minte și suflet – mie îmi sună imposibil să nu reușești să fii o femeie sigură pe tine, să ai încredere că ceea ce faci este bine, să crești frumos. (…)
Devenind mamă, am realizat că e foarte important ceea ce dai mai departe. Și aici mă refer la: comportament, la învățături, la nu știu… absolut tot ce face o mamă. Nu știu dacă știți, dar copiii copiază exact ce fac părinții. Și atunci când realizezi că ești un exemplu pentru copilul tău, devii mai grijuliu cu lucrurile pe care le faci. În concluzie, mersul la spiholog nu este neapărat pentru o problemă”, a mărturisit artista.