Elon Musk l-a suspendat de pe Twitter pe Ye, rapperul cunoscut anterior sub numele de Kanye West.
„Am făcut tot ce am putut. În ciuda acestui lucru, a încălcat din nou regula împotriva incitării la violență. Contul va fi suspendat”, a scris Musk pe Twitter joi seară.
Suspendarea vine în urma unor schimburi de replici aprinse între Kanye West Ye și Musk. Rapperul a făcut în repetate rânduri comentarii antisemite în interviuri în ultima săptămână și a împărtășit un lung șir de tweet-uri controversate, printre care și o imagine cu o svastică suprapusă peste Steaua lui David.
„Îmi pare rău, dar ați mers prea departe. Asta nu este dragoste”, i-a trimis Elon Musk un mesaj lui West ca răspuns la imagine, potrivit unei capturi de ecran din conversația lor pe care cântărețul a postat-o pe Twitter înainte de suspendarea sa.
„Cine te-a făcut pe tine judecător?”, a răspuns Ye în schimbul de mesaje, se arată în captura de ecran.
Kanye West a împărtășit, de asemenea, capturi de ecran pe Truth Social – site-ul de socializare al lui Donald Trump – din conversația sa prin SMS cu Musk. În acel schimb de mesaje a fost inclusă o captură de ecran de pe contul de Twitter al lui, care indica faptul că i se restricționase accesul pe Twitter pentru 12 ore.
Rapperul părea să știe că va fi suspendat. La începutul zilei de joi, el a postat o imagine cu Elon Musk pe un iaht și a scris în descriere: „Să ne amintim pentru totdeauna că acesta este ultimul meu tweet #ye24”.
West și Musk au început să relaționeze pe Twitter de când CEO-ul i-a urat bun venit rapperului înapoi pe platforma sociala, pe 20 noiembrie. Contul lui Ye a fost restricționat pe 10 octombrie pentru două săptămâni, după ce acesta a postat comentarii antisemite.
De asemenea, joi, s-a lansat într-o tiradă antisemită la „Infowars” – emisiunea provocatorului de extremă dreapta, Alex Jones. În timpul emisiunii, el a apărut alături de naționalistul alb Nick Fuentes și a vorbit în mod repetat despre dragostea sa pentru Hitler și naziști.