Actual

Justiția își spune cuvântul! Mălin Bot, lovitură financiară uriașă

Justiția își spune cuvântul! Mălin Bot, lovitură financiară uriașă
sursa foto ziarul de cluj

Mălin Bot este o imagine controversată, care s-a implicat, fără a avea o bază doveditoare, în procese. Acesta a deschis un proces împotriva unor jurnaliști de la EVZ. Dar, aceste acțiuni nu s-au finalizat în interesul său. Pentru că instanța și-a spun cuvântul. A fost constat negru pe alb decizia, care îl incriminează pe Mălin Bot ca fiind un reclamant mincinos.

Se pare că procesele îi vor aduce în final pagube însemnate. Acesta a primit o lovitură financiară uriașă din partea legii. Potrivit deciziei, acesta nu va primi niciun leu despăgubire. În schimb, va trebuie să suporte costuri de peste câteva mii de euro în cheltuieli de judecată.

Mălin Bot, lovitură financiară uriașă

Magistrații au luat decizia de a-l incrimina pe Mălin Bot. Aceștia au desființat acțiunea lui Mălin Bot împotriva jurnaliștilor EVZ. Iar pierderea procesului și demonstrarea adevărului a fost realizată cu ajutorul avocatului său, Alin Nedelcu. Acesta a scos în evidență în fața instanței că Mălin Bot nu a fost lezat în niciun fel. Ba din contră, a avut doar de câștigat de pe urma acestor articole pe care le reclamă.

Magistrații analizează și infirmă fiecare dintre afirmațiile pseudo-jurnalistului în sentința devenită definitivă. Din acest proces, Mălin Bot s-a ales cu o lovitură de imagine, dar și una financiară. Jurnalistul încasează mii de euro din surse anonime.  Pentru conținutul în care el este singura persoană care iese basma curată. El a cerut în acest proces despăgubiri de 250.000 de euro. Nu a primit niciun leu, iar cheltuielile de judecată pe care trebuie să le achite se vor ridica la mii de euro.

Judecătorii au analizat și afirmația lui Dan Andronic. Potrivit căreia Mălin Bot a mințit când a sunat la 112 și a declarat că mai multe persoane au ieșit dintr-un local. Instanța a analizat filmări și a constatat că ceea ce a relatat Andronic era adevărul. Astfel, declarațiile lui Mălin Bot au fost declarate mincinoase. Acesta a mințit și „donatorii” care îi ofereau diferite sume de bani.

Argumente respinse în instanță

Instanța precizează că afirmațiile potrivit cărora ar fi primit plăți de la serviciile de informații românești nu reprezintă o denigrare. Mai ales că atât Dan Andronic, cât și Mirel Curea precizează că localul este situat între două ambasade.

Bot a primit permisiunea de a filma timp de două ore , zile în șir. Dar când un angajat al restaurantului a încercat să-l înregistreze, a fost oprit de jandarmii de la ambasade.  Potrivit instanței, jurisprudența europeană nu interzice judecățile de valoare dintre cei doi jurnaliști. Care s-ar realizat pe baza unor fapte, aceștia având un schimb de opinii.

Instanța a semnalat că acuzațiile la adresa lui Mirel Curea nu sunt fondate. Pseudo jurnalistul ar fi precizat că Curea l-ar fi denigrat și ar fi provocat anumite persoane să-l bată. Aceste acuzații au fost respinse pentru că nu aduc atingere reputației reclamantului.

Decizie finală a instanței

În ceea ce privește cealaltă afirmație făcută de Mirel Curea, reclamată și de Bot, potrivit căreia Mălin Bot ar fi plâns în toaletele EVZ, instanța stabilește că aceasta a fost făcută în glumă. Și nu a adus atingere reputației lui Bot.

Pentru că magistrații au stabilit că vorbele au fost rostite într-o emisiune de tip pamflet. Astfel, rămân în vigoare și calificativele „Captiv ideologic” și „Șeful decerabrațiilor”. În plus, sancționarea acestor declarații ar implica limitarea libertății de exprimare. Magistrații nu au ignorat faptul că Mălin Bot s-a dus în fața casei lui Mirel Ciurea. De unde a făcut un material cu termeni duri împotriva jurnaliștilor EVZ.

„Față de toate aceste argumente prezentate, instanța apreciază că reținerea unei fapte ilicite în sarcina pârâților Andronic Dan-Cătălin și Curea Mirel ar genera o veritabilă încălcare a articolului 10 din Convenție, care nu este proporțională cu scopul urmărit de reclamant, motiv pentru care va respinge cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca neîntemeiată.” arată decizia irevocabilă a instanței, conform EVZ .