Social

Jumătate dintre șoferii din România consideră ridicat riscul de a fi implicați într-un accident auto

Jumătate dintre șoferii din România consideră ridicat riscul de a fi implicați într-un accident auto

Siguranța rutieră este o preocupare pentru români, în condițiile în care 49% dintre șoferi apreciază că riscul de a fi implicați într-un accident auto este mare și foarte mare, cu 6% mai mult față de 2019.

În cazul tinerilor de până în 35 de ani, acest procent urcă la 51%, arată o cercetare sociologică realizată la solicitarea UNSAR de către IRES în decembrie 2020.

În timp ce aproape jumătate dintre persoanele intervievate consideră ridicat riscul de accident, pentru 30% dintre acestea este unul mediu și doar 21% îl consideră scăzut.

Studiul relevă și diferențe de percepție asupra riscului în funcție de vârstă

Astfel, 24% dintre cei cu vârste între 18 și 35 de ani îl consideră ca fiind un risc foarte mare, iar 27% – mare. 22% dintre persoanele de peste 50 de ani au indicat riscul ca fiind foarte mare.

În acest context, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România lansează astăzi a treia ediție a Campaniei #ATENTinTRAFIC. Obiectivul urmărit este acela de a contribui la o mai bună conștientizare a riscului de accident în rândul șoferilor români.

„Deși, în ultima perioadă, atenția noastră a fost îndreptată cu precădere către pandemia COVID-19 și efectele sale nefaste, siguranța rutieră a rămas un punct nevralgic pentru întreaga noastră societate. Prin urmare, cu ajutorul unei noi campanii de informare, ne propunem să readucem în atenția publicului larg avantajele conducerii preventive și, implicit, nevoia de a-i proteja pe cei dragi în trafic”, a declarat Adrian MARIN, Președintele UNSAR.

Mesajul cheie al campaniei este: Cei care te iubesc vor să fii #ATENTînTRAFIC!

„Demersul industriei de asigurări are la bază o serie de mesaje emoționale pe care mulți conducători auto le aud din partea familiei și a prietenilor. “Ne dorim astfel să le amintim tuturor cât de importanți sunt pentru cei apropiați lor și să îi determinăm să fie mai atenți în trafic”, spune sociologul Gelu DUMINICĂ, care s-a alăturat acestui demers.

Campania din acest an are și o importantă componentă educațională, adresată în special tinerilor, sub forma unor materiale video. Acestea încurajează un comportament responsabil în trafic, iar un accent special este pus pe urmările neatenției la volan și pe cât de ușor putem deveni cu toții victima unui accident.

Campania #ATENTinTRAFIC este realizată cu susținerea Autorității de Supraveghere Financiară, iar mesajul acesteia este susținut de mai mulți parteneri instituționali reuniți în platforma comună de educație și prevenție rutieră iniţiată în anul 2019 de industria de asigurări.