Jojo, momentul adevărului. Prima zi de școală. „Într-un fel sau altul, trebuie să mergem mai departe”.
Cătălina Grama, cunoscută publicului sub numele de Jojo, a împărtășit admiratorilor săi emoțiile sale despre prima zi de școală a copiilor săi, Achim și Zora. Jojo, care în poate fi urmărită în emisiunea „Te cunosc de undeva”, pe Antena 1, a mărturisit că prima zi de școală a decurs surprinzător de bine.
Cu toate că, în acest an, școala este organizată cu totul diferit față de anii anteriori, Jojo a povestit că încântarea copiilor săi a fost autentică.
„Ne pregătim ușor, ușor să intrăm pe programul nostru normal. Suntem puțin adormiți pentru că ne-am trezit pe la 6.00 dimineața, dar ne vom obișnui din nou cu ritmul acesta. Prima zi de școală… Emoții mari pentru toți părinții.
Cu toate că începutul acestui an școlar e altfel decat ne-am așteptat, m-am bucurat de încântarea copiilor. Le-a fost dor! Achim e în grupa care va merge la școală în primele două săptămâni și apoi va urma perioada online. Zora a trecut la grupa superioară la grădi.
Am îmbrăcat-o și pe ea ca pe o școlăriță adevarată. L-am dus mai întâi pe Achim. Nu știm cum va fi sau ce va fi. Știm doar că, într-un fel sau altul, trebuie să mergem mai departe. Și să ne păstrăm speranța în mai bine.
Eu una am sufletul plin de zâmbetul băiețelului meu care se vedea în ochii lui chiar dacă purta masca. Zâmbea din toată inima. Și e fericit că a început școala! Iar Zori e fericită și ea că e mai mare. Așa că… vă dorim un an școlar ușor, fără piedici și plin de zâmbete de copii sănătoși și fericiți!”, a scris Jojo pe Facebook.