Actual

Joe Biden și-a intrat în atribuții. Președintele american a început să își respecte promisiunile făcute în campanie

Joe Biden și-a intrat în atribuții. Președintele american a început să își respecte promisiunile făcute în campanie

Joe Biden şi-a intrat în atribuţii imediat după încheierea ceremoniilor legate de învestirea sa, care au fost mai scurte decât obiciei, de plidă s-a anunlat un prânz cu congresmanii din cauza situaţiei epidemiologioce. Preşedintele american a ţinut să îşi respece chiar din prima zi promisiunile făcute în campanie privind anularea unor celor mai controversate politici ale lui Donald Trump.

„Ne vom repara alianţele şi vom reveni în comunitatea modnială – a promis, ieri, preşedintele Biden, în discursul de învestire – nu pentru a face faţă provocărilor de ieri, ci pentru a face faţă celor de astăzi şi de mâine şi vom conduce nu numai prin exemplul puterii noastre, ci prin puterea exemplului nostru, vom fi un paretner puternic şi de încredere pentru pace, progres şi securitate”.

La numai câteve ore apoi, preşedintele Biden a început să refacă alianţele Americii. El a semnat, între altele, un ordin executiv de reintrare a Statelor Unite în Acordul Climatic de la Paris; preşedintele Biden a trimis o notificare în acest sens Naţiunilor Unite, America va reveni oficial în Acrodul Climatic de la Paris în 30 de zile.

Joe Biden și-a intrat în atribuții. Președintele american a început să își respecte promisiunile făcute în campanie

Joe Biden a întins mâna comunităţii mondiale, în prima zi a preşedinţiei sale, el a decis să pună capăt retragerii Statelor Unite din Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi a revocat interediciţia călătoriei în Statele Unite a cetăţenilor unor state, în majoritate musulmane, transmite Rador.

Administraţia Biden semnalează o revenire la o abordare mai cooperantă în ce priveşte sănătatea globală, în mijlocul pandemiei de coronavirus care a ucis mai mult de 2 milioane de oameni, între care peste 400.000 de americani.

Consilierul medical şef al preşedintelui, doctorul Anthony Fauci, va vobi astăzi într-o reuniune a conducerii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Joe Biden a semnat aserară 70 ordine executive, între care şi unul care pune căpăt construcţiei zidului la graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, zid care a fost una dintre piesele centrale ale agendei fostului preşedinte Trump.