Actual

Joe Biden are un nou obiectiv: Un mare pas către întoarcerea la normalitate

Joe Biden are un nou obiectiv: Un mare pas către întoarcerea la normalitate

Joe Biden are un nou obiectiv. Preşedintele Joe Biden a anunţat marţi un nou obiectiv, ca 70% dintre adulţii americani să fie vaccinaţi cu cel puţin o doză împotriva COVID-19 până pe 4 iulie şi a făcut apel în special către tinerii cu vârste între 20 şi 30 de ani să se vaccineze.

Preşedintele, care a făcut din lupta împotriva virusului o prioritate cheie a administraţiei sale, anunţase anterior data de 4 iulie ca moment la care americanii se vor putea întâlni în grupuri mici, pentru a semnala întoarcerea la o mai mare normalitate în cadrul pandemiei.

Noul obiectiv al lui Biden a fost stabilit în contextul în care administraţia se confruntă cu greutăţi tot mai mari, dar nu neaşteptate, în a convinge cetăţenii să se vaccineze.

Noul obiectiv ia şi această realitate în considerare. „Acum, că avem rezerve de vaccin, suntem concentraţi pe convingerea cât mai multor americani să vină să primească vaccinul care este disponibil pentru ei”, a declarat Biden pentru reporteri la Casa Albă, în anunţul său referitor la obiectiv.

„Dacă acest efort are succes, atunci americanii vor face un mare pas către întoarcerea la normalitate”. Noul obiectiv al lui Biden include vaccinarea completă a 160 de milioane de adulţi până pe 4 iulie.

Un oficial al administraţiei a declarat pentru reporteri că până în acest moment 105 milioane de americani sun vaccinaţi complet şi mai mult de 56% dintre adulţii americani – 147 de milioane – au primit cel puţin o doză.

„Sunt multe persoane mai tinere, în special în jur de 20-30 de ani, care cred că nu au nevoie de el. Ei bine, vreau să fiu foarte clar: Trebuie să vă vaccinaţi”, a declarat Biden.

Obiectivul preşedintelui ar fi vaccinarea a aproximativ jumătate din populaţia americană până la începutul lunii iulie.

Oficialii americani se pregătesc să administreze vaccinul adolescenţilor, imediat ce acesta va fi aprobat de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor (FDA).

Pentru a atinge obiectivul preşedintelui, guvernul va depune eforturi pentru a face vaccinul mai accesibil, prin permiterea ca mii de farmacii să vaccineze fără programare, informează RRA.