Actual

Jocuri politice în Parlament. USR PLUS face apel la toţi parlamentarii să lase moţiunea de cenzură să-şi urmeze parcursul

Jocuri politice în Parlament. USR PLUS face apel la toţi parlamentarii să lase moţiunea de cenzură să-şi urmeze parcursul

Ionuţ Moşteanu, purtător de cuvânt al formaţiunii a declarat, miercuri, că USR PLUS face apel la toţi parlamentarii să lase moţiunea de cenzură să-şi urmeze parcursul şi îi aşteaptă şi pe reprezentanţii PSD să participe la şedinţa de plen de joi, convocată pentru prezentarea moţiunii, scrie Agerpres.

„Eu fac un apel la toţi oamenii politici responsabili să nu mai facă astfel de abuzuri, să lase moţiunea de cenzură să-şi urmeze parcursul. Şi ceea ce au făcut preşedinţii celor două Camere a fost un act normal într-o democraţie consolidată. Au arătat că sunt oameni de stat că au respect pentru Constituţie, au respect pentru cetăţenii care i-au pus în acele funcţii şi au convocat mâine acel plan reunit. Mâine la acest plen reunit vor fi parlamentarii USR PLUS, vom citi moţiunea şi moţiunea va intra în parcursul parlamentar, aşa cum ai fi fost normal să fie de câteva zile, de o săptămână aproape”, a afirmat Moşteanu.

Cine vrea ca premierul Cîţu să plece acasă, votează moţiunea

Ionuţ Moşteanu, care este şi liderul deputaţilor USR PLUS, a spus că lucrurile sunt simple, cine vrea ca premierul Cîţu să plece acasă, votează moţiunea, cine nu vrea să-l sprijine în continuare, nu votează.

„Fac un apel din nou la toţi parlamentarii, la toţi oamenii politici, să revenim la calea normală, constituţională. Avem o moţiune, merge la vot, cine vrea ca Cîţu să plece acasă, votează moţiunea, cine nu vrea să-l sprijine în continuare, nu votează moţiunea. Este atât de simplu, de firesc, fără balet comunicaţional, fără 20 mii de tertipuri pe care le tot inventează de la o zi la alta domnii de la PSD. Îi aşteptăm mâine în Parlament”, a adăugat parlamentarul.

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor și al Senatului a fost convocat pentru joi, la ora 16,00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură intitulate „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi! Florin Cîţu trebuie să plece!”.