Jeff Bezos spune că Blue Origin a vândut bilete pentru următoarele zboruri ale Blue Origin în valoare de 100 de milioane de dolari, la o zi după ce fondatorul Amazon a călătorit în spaţiu. Fondatorul și fostul CEO Amazon, Jeff Bezos, a devenit al doilea miliardar care a călătorit în spaţiu prin intermediul companiei pe care a fondat-o, zburând la bordul rachetei Blue Origin „New Shepard”.
Compania Blue Origin a deschis vânzările de bilete în dimineaţa de dinaintea zborului efectuat de Bezos, miliardarul declarând în conferinţa de presă de după zbor că firma se apropie deja de „100 de milioane de dolari în ceea ce priveşte vânzările de bilete”, scrie CNBC.
Încă nu nu se știe clar dacă Blue Origin a vândut sau nu bilete înainte de deschiderea oficială de marţi, 20 iulie.
„Cererea este foarte, foarte ridicată. Vom construi mai multe propulsoare pentru a zbura mai eficient, lucrând între timp la aspectele operaţionale ale companiei”, a declarat cel mai bogat om din lume.
Jeff Bezos nu a dezvăluit preţurile biletelor
Nici miliardarul şi nici Blue Origin nu au dezvăluit preţurile locurilor din interiorul navei, care a călătorit la aproximativ 100 de kilometri deasupra suprafeţei Pământului.
Totuşi, se știe că, un loc la bordul New Shepard a fost vândut în cadrul unei licitaţii pentru 28 de milioane de dolari, însă câştigătorul a renunţat la oportunitate din cauza unor „conflicte privind planificarea evenimentului”. Locul său a fost ocupat de olandezul Oliver Daeman, care, la 18 ani, a devenit cea mai tânără persoană care a călătorit vreodată în afara Terrei.
La compania rivală, Virgin Galactic, un bilet către spaţiul cosmic va costa între200.000 și 500.000 , preţ care include şi echipamentul necesar misiunii. Fondatorul companiei, Richard Branson, a călătorit în afara Pământului pe 11 iulie, înaintea lui Bezos.
Bezos a precizat că anul acesta vor mai avea loc două zboruri ale rachetei New Shepard dar pentru anul viitor nu există încă informații. Singura indicație este, că, în 2022, zborurile vor fi mai dese.