Actual

Iulian Bulai ameninţă „mafia din sănătate”! ”Continuăm lupta”

Iulian Bulai ameninţă „mafia din sănătate”! ”Continuăm lupta”

Iulian Bulai a declarat că mai devreme sau mai tărziu, vor plăti toți cei care sabotează reformele din sistemul de sănătate! Declarația deputatului USR vine în urma demiterii lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății.

Iulian Bulai ameninţă „mafia din sănătate”!

Iulian Bulai a afirmat că îi mulțumește lui Vlad Voiculescu pentru ce a făcut până acum, și anunță că ”țoți cei care sabotează reformele din sistemul de sănătate vor plăti, mai devreme sau mai târziu”.

„Mafia din sănătate să nu se bucure prea devreme. Continuăm lupta. Îi mulțumesc lui Vlad Voiculescu pentru ce a făcut până acum. Toți cei care sabotează reformele din sistemul de sănătate vor plăti, mai devreme sau mai târziu. Toți cei care susțin mafia vor deconta această decizie. Lupta continuă” spune deputatul USR Iulian Bulai, potrivit stiripesurse.ro

Klaus Iohannis, a semnat decretul de revocare

Cu doar câteva ore în urmă, Florin Cîțu îi înaintase președintelui României, Klaus Iohannis, documentele de revocare.

„Astăzi, 14 aprilie, i-am înaintat domnului Președinte Klaus Iohannis documentele de revocare din funcția de ministru al Sănătății a domnului Vlad Voiculescu. Interimatul funcției va fi asigurat de către domnul Dan Barna, până la numirea unui nou ministru la conducerea ministerului Sănătății. Totodată, am decis demiterea din funcția de secretar de stat la ministerul Sănătății a doamnei Andreea Moldovan, iar decizia va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi.”, se arată într-un comunicat emis miercuri de Guvernul României.

Miercuri după-amiază, șeful statului Klaus Iohannis, a semnat decretul de revocare din funție a lui Vlad Voiculescu, potrivit România TV.