Lifestyle

Iubita bătută, ordinul de restricție încălcat.Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins în Italia și va face pușcărie pentru ce a făcut

Iubita bătută, ordinul de restricție încălcat.Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins în Italia și va face pușcărie pentru ce a făcut

Marți, fiul lui Sile Cămătaru, Vasile Daniel Balint, a fost prins de de polițiștii italieni. El a fugit din România în urmă cu opt luni, dar a fost dat în urmărire internațională.

Într-un comunicat, Poliția Capitalei a confirmat faptul că autoritățile din Italia au capturat un bărbat urmărit international. El a primit trei ani și șapte luni de închisoare pentru infracțiuni la regimul rutier. De asemenea, a încălcat măsurile stabilite printr-un ordin de protecție. Vasile Daniel Balint a fost căutat în baza unui mandat european de arestare.

Va fi predat autorităților din România

“Pe numele acestuia, Judecătoria Sectorului 6 a emis la data de 6 iunie 2022 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani şi 7 luni de închisoare, pentru infracţiuni la regimul rutier şi nerespectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecţie provizoriu”, se precizează în comunicat.

În acest moment autoritățile italiene se ocupă de demararea procedurilor pentru a pune în aplicare mandatul european de arestare. Fiul lui Sile Cămătaru urmează a fi predat autorităților din România.

Va sta în spatele gratiilor trei ani și șapte luni

Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins conducând fără permis și a primit o condamnare cu suspendare. În perioada în care se afla sub supraveghere, acesta a bătut un bărbat pe trecerea de pietoni, apoi a fugit de la locul faptei.

De asemenea, el și-a bătut soția, a terorizat-o și a amenințat-o cu moartea. Iubita sa, Giorgiana, n-a mai suportat tratamentul la care a fost supusă și a făcut o plângere la poliție. Bărbatul a fost arestat și s-a emis pe numele lui un ordin de protecție, de care Daniel nu a ținut cont.

Femeia a fost convinsă ulterior să renunțe la acuzații, iar fiul lui Sile Cămătaru plasat sub control judiciar. El a încălcat și ordinul de protecție și a primit trei ani și șapte luni de închisoare.