Israel. Principalii decidenți politici din Israel analizează mai multe opțiuni prezentate de premierul Benjamin Netanyahu privind posibila anexare a unor teritorii.
Între timp, Iordania, care are un tratat de pace cu Israelul și Autoritatea Palestiniană, au convenit să își coordoneze pozițiile.
Iordania și Autoritatea Palestiniană au convenit intensificarea coordonării eforturilor în vederea blocării trecerii sub suveranitatea israeliană a anumitor părți din Cisiordania, inclusiv Valea Iordanului, au declarat oficiali palestinieni. Ministrul iordanian de externe, Ayman Safadi, care s-a întâlnit la Ramallah cu președintele Mahmoud Abbas, a reafirmat că anexarea va afecta relațiile dintre Iordania și Israel.
Înțelegerea palestiniano- iordaniană a intervenit în timp ce facţiunile palestiniene din Cisiordania și Fâșia Gaza se pregătesc de proteste în masă împotriva intenției premierului israelian și a planului de pace pentru Orientul Mijlociu al președintelui american.
Hamas a salutat poziția Iordaniei pe care a calificat-o curajoasă
Ministrul de externe al Autorității Palestiniene, Riyad al Maliki, a precizat că discuțiile cu omologul său iordanian s-au axat pe modalități de a împiedica Israelul, evocând totodată disponibilitatea pentru negocieri cu sprijinul Ammanului, în baza legilor internaționale. Hamas a salutat poziția Iordaniei pe care a calificat-o curajoasă.
Premierul supleant Beni Gantz nu susține aplicarea suveranității în zonele cu populație palestiniană numeroasă, potrivit Televiziunii israeliene. Ganz are convingerea că premierul Benjamin Netanyahu nu va pune în pericol Tratatul de pace cu Iordania și legăturile strategice cu Statele Unite.
În conformitate cu viziunea pentru pace a președintelui Donald Trump, toate zonele locuite de palestinieni rămân sub control palestinian și zonele israeliene, sub suveranitatea israeliană. Asta înseamnă că vor fi mai multe enclave.
În prezent, scenariile, după cum relatează presa israeliană, variază de la 30% din Iudeea și Samaria, pe care planul Trump ar permite în anumite condiții, până la o zonă mai mică, simbolică. Netanyahu încă nu le-a spus miniștrilor Beni Gantz şi Gabi Ashkenazi care e opţiunea pe care o preferă.
Administrația de la Washington va ţine cont de ceea ce spun Gantz şi Ashkenazi. Miercuri seară la o întâlnire cu Gantz, Ashkenazi și președintele Knesettului, Yariv Levin, premierul Benjamin Netanyahu a prezentat o serie de opțiuni pentru extinderea suveranității luna viitoare.
Ministrul de interne, Aryeh Deri, a fost și el prezent la o parte a reuniunii. Potrivit unui ministru citat de postul de radio al armatei, Israelul va plăti același preț diplomatic dacă anexează parțial; în guvern, dar și în Knesset, Benjamin Netanyahu are majoritatea necesară pentru aprobarea anexării, transmite Rador.