A treia doză a vaccinului Pfizer împotriva COVID-19 a îmbunătăţit semnificativ protecţia faţă de infectare şi îmbolnăvire gravă în rândul persoanelor peste 60 de ani din Israel, în comparaţie cu cei care au primit două doze, potrivit unor concluzii publicate duminică de Ministerul Sănătăţii.
Datele au fost prezentate joi, în cadrul unei reuniuni a comisiei ministeriale de experţi în vaccinare şi au fost publicate duminică pe site-ul ministerului, însă nu au fost făcute publice toate detaliile studiului.
Concluziile diferă de statisticile separate, raportate săptămâna trecută de compania medicală israeliană Maccabi – una dintre organizaţiile care administrează dozele rapel în efortul de a reduce trasmiterea variantei Delta a coronavirusului.
Demontând statisticile Institutului Gertner şi ale Institutului KI din Israel, oficiali ai ministerului au declarat că, în rândul persoanelor cu vârsta de 60 de ani şi peste, protecţia în faţa infectării, oferită la zece zile după a treia doză de vaccin, este de patru ori mai mare decât în cazul a două doze.
De asemenea, la zece zile după vaccin, persoanele peste 60 de ani, vaccinate cu a treia doză, au o protecţie de cinci, şase ori mai mare, în faţa îmbolnăvirii grave şi a necesităţii de internare în spital.
Această grupă de vârstă este vulnerabilă în mod special la COVID-19 în Israel şi a fost prima care a beneficiat de vaccin, la începutul campaniei de vaccinare din decembrie.
În ultimele săptămâni, Ministerul Sănătăţii a afirmat că imunitatea s-a diminuat, cu trecerea timpului, atât în cazul vârstnicilor, cât şi al persoanelor tinere.
Majoritatea persoanelor vaccinate care s-au îmbolnăvit grav în Israel aveau peste 60 de ani şi alte probleme de sănătate.
Pe 30 iulie, Israelul a început să administreze a treia doză persoanelor cu vârsta peste 60 de ani. Joi, autorităţile au scăzut la 40 de ani vârsta pentru eligibilitate la doza a treia şi au inclus femeile însărcinate, profesorii şi lucrătorii medicali de toate vârstele.
Doza a treia este administrată numai celor care au primit doza a doua în urmă cu cel puţin cinci luni. SUA au anunţat planuri de a oferi o a treia doză de vaccin tuturor americanilor, citând date care demonstrează o diminuare a protecţiei.
Şi Canada, Franţa şi Germania au anunţat campanii pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin. În faţa unei epidemii cu varianta Delta a coronavirusului, Israelul are, în prezent, una dintre cele mai ridicate rate de infectare per cap de locuitor din lume.
Aproape 1,5 milioane din populaţia de 9,3 milioane a ţări a primit a treia doză de vaccin.