După ce s-a infectat cu coronavirus, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost întrebat de un credincios, la rubrica ”Răspunsul ierarhului”, în ce măsură sunt îndreptățiți preoții” să își dea cu părerea împotriva unor probleme de natură medicală. Desigur, este vorba despre vaccinare!
ÎPS Calinic a precizat că ”prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate si respectate”.
”În ce măsură sunt îndreptățiți preoții slujitori să predice public împotriva unor probleme de natură, în esență, medicală? Nu mă număr printre revoltații care așteptau ca Biserica să susțină campanii de convingere a populației de a se vaccina; și nu aștept ca dumneavoastră sau orice alt ierarh să ofere exemple practice în privința asta. Totuși, vi se pare firesc, etic, sau măcar acceptabil ca preoții să exprime păreri ferme și chiar revoltate, inclusiv îndemnând explicit oamenii să refuze un act medical?”
ÎPS Calinic: În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!
”Stimate domnule!
ÎPS Calinic, după ce s-a infectat cu Coronavirus: 1. Atunci când am fost întrebat, în legătură cu vaccinul, am spus răspicat că nu am acreditare în acest sens și nu mă pot pronunța.
2. Dacă unii clerici își permit să o facă, probabil că ei, pe lângă studiile teologice, au și alte studii acreditate în domeniul medical, plus foarte mulți prieteni, profesori, doctori, biologi etc., ce pot emite opinii pertinente în acest domeniu.
3. Legile, hotărârile, prevederile Statului privind combaterea transmiterii virusului trebuie aplicate si respectate; legat de vaccin, personal, ca slujitor al Bisericii, nu pot să recomand cuiva să se vaccineze sau nu din foarte multe motive. Dacă, Doamne, ferește!, ulterior apare vreun efect neprevăzut, îți încarci conștiința și trebuie să răspunzi în fața lui Dumnezeu și a familiei. În fața dramelor ești singurul în măsură să hotărăști!
Pace și bucurie ziditoare de suflet!”, a scris ÎPS Calinic pe site-ul Arhiepiscopiei.