Social

ÎPS Aurel Percă, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. Ce ne îndeamnă Arhiepiscopul Mitropolit

ÎPS Aurel Percă, mesaj cu ocazia Zilei Naționale a României. Ce ne îndeamnă Arhiepiscopul Mitropolit

Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Aurel Percă, a transmis  un mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a României că 1 Decembrie în care afirmă că aceasta este o zi istorică, deoarece marchează „începutul unei ere noi pentru naţiunea noastră” şi renaşterea iubitei noastre patrii, potrivit Catholica.

„Pentru a aminti şi a sărbători cu demnitate valoarea unui asemenea eveniment – şi pentru a nu lăsa să cadă în uitarea timpului sacrificiul atâtor eroi care şi-au jertfit viaţa lor, visând pe câmpurile de luptă o naţiune unită, pentru a realiza România Mare – sărbătorim cu îndreptăţită mândrie această zi de 1 Decembrie, Ziua Naţională a tuturor românilor. Ziua de 1 Decembrie este Sărbătoarea Naţională a României, pentru a ne aminti că trebuie să ne iubim patria, să ne rugăm pentru ea, să promovăm tot ceea ce contribuie la apărarea drepturilor cucerite, pentru care astăzi ne bucurăm şi sărbătorim”, a transmis ÎPS Percă.

1 Decembrie este sărbătoarea la care sunt chemaţi toţi românii

„Să ne bucurăm de această zi plină de emoţie şi semnificaţie pentru noi toţi, să fim uniţi, pentru că doar împreună putem înfrunta orice pericol. Să fim demni şi să fim mândri de istoria noastră şi de simbolurile naţionale, să ne iubim ţara cu aceeaşi forţă cu care au făcut-o înaintaşii noştri! Şi mai ales, să fim plini de credinţă, pentru că românii au învins întotdeauna punându-şi încrederea în Dumnezeu. Credinţa i-a unit pe români în toate momentele grele ale ţării şi credinţa trebuie să ne ţină uniţi pentru a răzbate prin toate încercările. (…) Astăzi reînnoim, împreună cu tot poporul creştin, rugăciunea pentru unitatea tuturor românilor, din ţară şi de peste hotare, pentru binele şi prosperitatea fiecărui cetăţean. Şi mai ales, într-un context în care aceste valori tind să fie date la o parte, ne reînnoim preţuirea şi rugăciunea pentru toate familiile ţării noastre, pentru toţi copiii şi tinerii poporului nostru de care depinde viitorul neamului nostru credincios”, îndeamnă arhiepiscopul.

Aurel Percă urează tuturor românilor din ţară şi de pretutindeni „sănătate, prosperitate, unitate şi bucurie”.

„Cinste celor care au făurit Marea Unire! În veci, pomenirea eroilor noştri şi binecuvântare pentru toţi cei care duc mai departe idealul sfânt al Unirii. Tuturor românilor din ţară şi de pretutindeni, vă împărtăşesc binecuvântarea mea arhierească, dorindu-vă sănătate, prosperitate, unitate şi bucurie în Domnul! La mulţi ani, români din ţară şi din toată lumea! La mulţi ani, România!”, a mai transmis Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti, Aurel Percă.