Actual

Ionuţ Stroe, despre relaţia din coaliţia PNL-PSD: „Există o foarte bună colaborare”

ionut stroe

Pentru purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, relația de guvernare cu PSD funcționează într-un mod eficient, acesta declarând că PNL îşi va respecta angajamentul semnat privind rotaţia premierilor.

Ionuţ Stroe, despre relaţia din coaliţia PNL-PSD: „Există o foarte bună colaborare”

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat, luni, la interviurile Adevărul, despre relaţia din interiorul coaliţiei PNL-PSD, că există o foarte bună colaborare.

„Noi am părăsit perioada aceea în care erau mici tensiuni sau rivalităţi în a-ţi impune puncte pe agenda coaliţiei”, a mai spus el.

„Nu sunt probleme în acest moment cu funcţionarea acestei coaliţii, ba din contră, aş putea zice că există o mulţumire din partea ambelor partide de această formulă politică aleasă, care vă asigur că funcţionează”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

În această dimineaţă, preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat că liberalii ar putea colabora din nou cu USR în viitorul apropiat. Acesta simte pe zi ce trece să va pierde funcţia de şef al Senatului.

Ionuţ Stroe e precizat că „există în acest moment stabilitate politică”, necesară pentru a traversa această situaţie dificilă.

„Există în momentul de faţă o înţelegere şi o agendă bine definită, pe care o respectăm în egală măsură, există maximă responsabilitate din partea tuturor partidelor de coaliţie în a pune în practică această agendă şi în acelaşi fel există (..) foarte multe proiecte concrete, majore, pe care le putem pune în aplicare”, a spus Stroe.

PNL îşi va respecta angajamentul semnat privind rotaţia premierilor:

„Din punctul meu de vedere, există o foarte bună colaborare şi nu cred că ar mai fi dispute politice. Noi am părăsit perioada aceea în care erau mici tensiuni sau rivalităţi în a-ţi impune puncte pe agenda coaliţiei. Acum, vorbim de un mod responsabil şi în echipă de a lucra şi de a duce această guvernare mai departe”, a afirmat Ionuţ Stroe.

Despre rotaţia premierilor, stabilită prin protocolul coaliţiei, Ionuţ Stroe a precizat că PNL îşi va respecta angajamentul semnat prin acest protocol.

„Nu aş putea proiecta perspectivele acestei coaliţii până în 2028, e mult prea mult să faci în momentul de faţă un plan pentru 2028, dar cu siguranţă, dacă va exista o bună colaborare şi înţelegere între cele două, de ce nu am putea să continuăm în formula aceasta de guvernare”, a mai afirmat Ionuţ Stroe.