Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR PLUS, a declarat, marţi, că solicitarea senatoarei PNL Alina Gorghiu privind verificarea legalităţii plenului reunit al Parlamentului în care s-a citit moţiunea de cenzură a USR PLUS şi AUR reprezintă o chichiţă procedurală, relatează Agerpres.
„Mi se pare că sunt nişte încercări disperate pentru a duce în derizoriu această moţiune absolut legitimă şi corectă, de a muta discuţia din spaţiul public de pe moţiune şi de la faptul că Florin Cîţu foloseşte banii publici pentru a-şi cumpăra voturi la Congres pe nişte chichiţe procedurale”, a spus Moşteanu.
Liderul deputaţilor USR PLUS a susţinut că şedinţa de plen reunit a fost în legalitate.
„A fost un plen în regulă din toate punctele de vedere. A fost un plen în care s-a citit moţiunea, moţiunea trebuie dezbătută şi votată cât mai repede, vedem un abuz din partea PNL şi PSD care blochează această moţiune”, a adăugat acesta.
Moşteanu a fost întrebat ce părere are despre afirmaţiile unor lideri PNL, care au transmis că USR PLUS va primi mai puţine ministere dacă va reveni la guvernare.
„Astea sunt nişte gogomănii rostogolite de unul şi de altul din campania lor în care vor de fapt să transmită un mesaj membrilor, celor care votează la Congres, că o să ia totul. Nu pot să ia totul, PNL avea 55% din coaliţia de guvernare PNL, USR PLUS, UDMR. A fost o negociere corectă şi va fi o aşezare absolut corectă, nu avem de ce să schimbăm altceva, noi vrem un singur lucru: să plece premierul Cîţu.”
Deputatul a mai susţinut că premierul Florin Cîţu foloseşte resursele publice pentru a-şi tranşa alegerile de la Congresul PNL.
„Vreau să mai zic un lucru, că a venit vorba de Congresul PNL: am auzit în spaţiul public acea sintagmă: Cât vrei ca să o închidem acum, spusă de Florin Cîţu unui preşedinte de filială. Asta arată cât de periculos este domnul Cîţu cu fiecare zi pe care o petrece cu mâna şi cu pixul în banii românilor. De pe scaunul de la Palatul Victoria dânsul foloseşte resursele publice pentru a-şi tranşa alegerile de la Congres, lucru care este inacceptabil. Nu credeam că o să auzim aşa ceva după epoca Dragnea de la un lider de partid, după ce luni de zile părea revoluţionar”, a mai spus Ionuţ Moşteanu.
Exclus ca USR PLUS să se întoarcă la guvernare cu premierul Cîţu
Totodată, în legătură cu informaţiile apărute, potrivit cărora USR PLUS s-ar întoarce la guvernare cu premierul Cîţu, după Congresele PNL şi USR, Moşteanu a declarat că acest lucru este exclus.
„Exclus, nu ştiu care sunt vocile acelea. Cu toţi colegii cu care am vorbit, direcţia este foarte clară, poziţia este foarte clară: suntem gata să refacem coaliţia de guvernare, fără premierul Cîţu.(…) Din punctul nostru de vedere, singura problemă în coaliţie este domnul Cîţu şi modul în care a înţeles acest guvern de coaliţie, modul în care a înţeles să-şi folosească această poziţie pentru a tranşa alegerile interne.”
Despre posibilitate refacerii coaliţiei de către Ludovic Orban, Moşteanu a afirmat:
„Depinde de ce se va întâmpla la congresul PNL. Nu stabilim noi propunerea de prim ministru a PNL. PNL să stabilească, să se uite la ce s-a întâmplat şi trebuie să propună un om cu experienţă: domnul Orban are experienţă, domnul Bolojan are experienţă şi domnul Boc are experienţă să conducă un astfel de Guvern. Şi dacă mă uit, mai găsesc 2, 3, 4, 5 persoane cu experienţă în PNL care pot conduce un guvern de coaliţie într-o perioadă complicată din punct de vedere economic. De o astfel de persoană este nevoie pentru a trece cu bine această perioadă. Noi nu excludem decât varianta Cîţu, în rest aşteptăm propunere de la PNL”, a adăugat liderul deputaţilor USR PLUS.