Ion Iliescu a împlinit astăzi, venerabila vârstă de 91 de ani. Fostul şef de stat s-a născut pe 3 martie 1930, în Olteniţa Călăraş. Acesta s-a retras din viața publică de câțiva ani, iar în acest an își va petrece ziua de naștere alături de soția sa, Nina.
Surse apropiate din anturajul fostului președinte, au declarat că Ion Iliescu își trăiește bătrânețea liniștit alături de partenera sa de viață, Nina, și că în acest an nu va fi nicio petrecere specială, poate va fi vizitat doar de câțiva pieteni foarte apropiați.
„Domnul Iliescu este foarte bine, liniștit, își trăiește bătrânețea alături de soția sa. A fost un an extrem de dificil pentru domnia sa, ținând cont de pandemia de coronavirus. Au preferat să stea retrași, să limiteze cât de mult ieșirile, dar și vizitele. Nu va exista nicio petrecere specială, ci va fi alături de soția sa, Nina. Poate doar câțiva prieteni, foarte, foarte apropiați”, au dezvăluit pentru Libertatea surse din anturajul președintelui.
Ion Iliecu nu vrea să mai apară în spațiul public
Cei din anturajul fostului șef de stat au mai spus că Ion Iliescu nu vrea să mai apară în spațiul public. Fostul președinte mai oferă câte un interviu pentru presa din Franța sau Rusia, din când în când, sau mai scrie câte ceva pe blogul său personal.
„A fost decizia domniei sale. S-a retras definitiv din viața publică și politică, nu mai vrea să audă de nimic! A luat această decizie în urmă cu aproape doi ani și nu are de gând să se abată de la ea. A fost 30 de ani în lumina reflectoarelor, deci e timpul ca alții să fie acum subiecte de discuție. Domnul Iliescu este bine, dar refuză să mai vorbească și să mai apară la evenimente publice”, au mai spus cei din jurul fostului președinte, potrivit Libertatea.