Actual

Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român. Nu vom ataca veto-ul la CJUE

Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român. Nu vom ataca veto-ul la CJUE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că singura cale de a rezolva problema aderării României la Schengen este diplomaţia. „Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice”, a anunțat şeful statului, miercuri la Bruxelles, înaintea participării la Summitul UE-ASEAN.

În ultimele zile mai mulți politicieni și oameni de afaceri au îndemnat la o boicotarea firmelor și companiilor austriece în semn de răzbunare pentru blocarea accesului României în Schengen. Șeful statului a mai spus și că România nu va ataca decizia la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În plus, crede că în 2023 este posibilă o aderare a României în Schengen.

Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului român. Nu vom ataca veto-ul la CJUE

„Avem o agendă bogată astăzi şi mâine. Astăzi ne întâlnim cu partenerii din Asia de Sud-Est pentru a îmbunătăţii relaţia comercială. După aceea avem teme grele de discutat – Ucraina. Se discută despre energie pentru a vedea cum se poate merge mai departe, ideea este să facem tot ce putem ca să scădem preţul energiei, mai exact preţul gazului. Vom vorbi despre inflaţie. Alte teme sunt unele pe care eu le voi ridica. Voi ridica tema Schengen şi cred că aceasta e tema care pe noi ne interesează cel mai mult”, a afirmat Klaus Iohannis, înaintea participării miercuri la la Summitul Uniunea Europeană – Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) de la Bruxelles.

„Săptămâna trecută miniştrii de Interne nu au reuşit să aprobe intrarea României şi Bulgarie în Schengen. Acum se pune problema cum continuăm. Noi românii dorim să fim în spaţiul Schengen.

Rămâne un obiectiv naţional, a spus Iohannis,  şi rămâne un obiectiv pentru mine în perioada următoare.

„Să vedem care sunt problemele şi piedicile care trebuie înlăturare. Avem două probleme – atitudinea Austriei care e rezervată. Acum a votat nu, dar recent cancelarul austriac a spus că acest vot înseamnă de fapt o amânare, nu un Nu definitiv. E o nuanţare a poziţiei. Acest vot a fost valabil şi pentru România şi Bulgaria. Votul Olandei a fost mixt pentru România, a fost un Da, pentru Bulgaria a fost un jumătate Nu. Ştiu chiar de la premierul Olandei că nu a fost un Nu definitiv pentru Bulgaria. E dorinţa unei amânări”, a completat Iohannis.

Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice. Nu aşa se tratează astfel de probleme

Acesta a mai spus că doar prin diplomaţie poate fi tratată această problemă, nu prin boicotarea Austriei.

„Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie – cu diplomaţie. Orice altceva, după părerea mea e exclus. Am auzit nenumărate opinii şi sfaturi. Nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităţilor publice. Nu aşa se tratează astfel de probleme. E evident că până aici s-au făcut paşi importanţi. De când avem un Guvern stabil am reuşit să convingem Olanda că România merită să intre în Schengen. Am convins Suedia, care a fost foarte reticentă după schimbarea de Guvern. Am reuşit să o convingem că merităm să intrăm, repet pe merit, nu pe milă. A fost ridicat MCV şi astfel a fost eliminată probabil cea mai importantă piedică politică în calea integrării în Schengen”, a mai precizat şeful statului.