Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a participat joi la o masă rotundă cu tema „Sănătatea angajaţilor. Concediile medicale”, care a avut loc la Camera Deputaţilor. Ministrul a declarat că este nevoie de o ”întărire” a instituţiilor ”de control” la minister, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dar şi în instituţiile subordonate, acest lucru putând duce la economii în ceea ce priveşte prescripţiile sau concediile medicale, scrie Agerpres.
„Cred că este importantă digitalizarea, dar digitalizarea mai largă, având inclusiv acces la dosarul electronic de sănătate al pacientului, aşa încât să vedem şi să putem verifica – nu oricine, ci medicii – dacă există sau nu corespondenţă între diagnostic, investigaţiile care au fost cerute şi zilele de concediu care au fost acordate de către medic, aşa cum cred că trebuie să fim sinceri şi să spunem că este nevoie de o întărire a instituţiilor de control atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, la nivelul Casei Naţionale, dar şi al instituţiilor subordonate, cele care merg efectiv în teritoriu, fie că vorbim de instituţiile de control din direcţiile de sănătate publică, fie că vorbim de cele din casele judeţene de asigurări de sănătate, aşa încât riscul, această piedică pe care o avem tot timpul că medicul ar trebui să fie controlat de un medic – preferabil dintr-o specialitate cel puţin similară – atât pe partea de concedii, cât şi pe partea de prescripţii medicale”, a afirmat ministrul Sănătăţii cu prilejul mesei rotunde.
Ioana Mihăilă: O întărire a instituţiilor de control ar putea duce, probabil, la economii
„O întărire a instituţiilor de control probabil că va duce la economii în mai multe direcţii, atunci când ne referim la fondurile Casei, fie că vorbim de prescripţii medicale, fie că vorbim de concedii medicale”, a arătat Ioana Mihăilă.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, a afirmat că la nivelul instituţiei pe care o conduce este elaborat un proiect privind formularele medicale care va fi finanţat cu fonduri europene.
„În acest moment, la nivelul CNAS, este scris un proiect pe fonduri europene. (…) Se numeşte Sigma Smart. El va pune în online o mare parte a formularisticii medicale – concedii medicale în primul rând, dar şi tot felul de adeverinţe, scrisori medicale şi aşa mai departe. Va fi un sistem digital integrat între furnizorii de servicii medicale – de la medicul de familie până la îngrijiri de recuperare, dacă este cazul. Deci, va acoperi tot traseul pacientului, va fi integrat cu componentele deja existente din platforma integrată a asigurărilor de sănătate. Orizontul de timp pentru reglementarea acestui proiect este sfârşitul anului 2023. (…) Până atunci, întrucât acest proiect este într-o fază foarte avansată, practic urmează să fie depusă cererea de finanţare iminent”, a spus Adrian Gheorghe.
Referindu-se la concediile medicale, el a afirmat că nu trebuie să existe îngrijorări cu privire la noile reglementări în acest domeniu.
„Cine este bolnav nu are de ce să fie îngrijorat de aceste reglementări, deoarece nu va avea nicio povară, niciun obstacol, cel puţin în plus faţă de acum, pentru acces la îngrijirile medicale de care are nevoie. Dimpotrivă, spiritul reglementărilor este ca cine este bolnav să primească mai multă atenţie medicală din partea profesionistului medical adecvat. Ştiu că persistă această idee – este nevoie de mai multe drumuri, de mai multe interacţiuni ne-necesare şi aşa mai departe. Nu este cazul. Reglementarea este foarte clară, în sensul că la etapa de evaluare de după patru zile, în condiţiile în care pacientul nu se poate deplasa, consultaţia se poate efectua la distanţă. Nimeni nu este pus pe drumuri de această reglementare”, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.