Ioan Cantacuzino, “medicul curant al întregii naţiuni române”. Este cercetătorul care a răpus holera

Ioan Cantacuzino, revenit în România, a pus bazele unui sistem public de sănătate, care era gândit prin prisma sistemelor similare din ţările occidentale.

A început această acţiune în 1907 şi a încheiat-o în 1910. Iar multe dintre principiile de funcţionare şi organizare enunţate de Cantacuzino la lansarea acestui sistem de sănătate se regăsesc şi astăzi în legislaţie.

Cantacuzino, din postura de director al Direcţiei Sanitare precum şi din cea de ministru al Sănătăţii, i-a învaţat pe români cum să fie curaţi. Cu alte cuvinte,  a introdus reguli de igienă comunitară şi de igienă a muncii.

De asemenea, Ioan Cantacuzino a fost un susţinător declarat al vaccinării pentru prevenirea şi controlul bolilor  transmisibile, drept pentru care, încă din 1907 a introdus vaccinarea contra febrei tifoide.
Ca urmare a strânsei colaborari a lui Ion Cantacuzino cu lumea medicală franceză, în 1926, România a devenit a doua ţară din lume după Franţa, care a  introdus vaccinul împotriva tuberculozei, boală care în perioada aceea a curmat multe vieţi.

Este vorba despre vaccinul BCG (Bacilul Calmette-Guerin), care, iată, se face în România de 96 de ani.

Vaccinul a fost denumit după:

• Albert Calmette (1863-1933), medic şi bacteriolog francez
• Camille Guerin (1872-1961), veterinar şi bacteriolog, de asemenea de origine franceză,

ambii cunoscuți de Cantacuzino în perioada în care a lucrat la Institutul Pasteur.

În Franta, primul BCG a fost administrat unui copil în 1921 iar în România 5 ani mai târziu.

În România,  în prezent, BCG-ul este al doilea vaccin obligatoriu care se administrează unui nou-nascut.  Introducerea vaccinului BCG în România a fost unul dintre cele mai însemnate acte medicale realizate pentru binele românilor.

Marea experienţă română

Introducerea BCG-ului în România a fost doar una dintre isprăvile lui Ioan Cantacuzino.

În anul 1911, cu vreo 15 ani înainte de BCG,  Cantacuzino a publicat, în premieră, o lucrare despre scarlatină iar doi ani mai târziu dovedea încă o dată că este un vizionar.

Astfel, în perioada primului război balcanic  a trimis o echipă de medici în Bulgaria măcinată de holeră cu misiunea de a studia epidemia.  Echipa de medici a lui Cantacuzino au adus din Bulgaria tulpini de vibrioni holerici din care s-a pus la punct un vaccin contra holerei.
În anul 1913, în rândurile armatei române, angajate în cel de al doilea război balcanic, a izbucnit epidemia de holeră.

Atunci, în plin mediu epidemic, Ioan Cantacuzino a dispus vaccinarea soldaţilor, acţiune care avea să fie numită de Institutul Pasteur din Paris drept “Marea experienţă română”. Vaccinul profesorului a salvat viaţa a mii de soldaţi români.

Cantacuzino, medicul curant al naţiunii române

Cantacuzino, considerat părintele şcolii româneşti de microbiologie şi al sistemului sanitar modern, era numit de doctorul clujean Iuliu Hatieganu “medicul curant al întregii naţiuni române”.

De asemenea, scriitorul Tudor Arghezi numea Institutul Cantacuzino “un Vatican al ştiintei” şi spunea aşa:

„Opera fundamentală a Profesorului Cantacuzino este Institutul de Seruri și Vaccinuri care îi poartă numele. Utilitatea acestui institut, care lucrează constant, cu echilibrul liniștit al marilor opere, este pe cât de netrâmbițată, pe atât de imensă. Semnătura lui anonimă se găsește pe brațul fiecărui copil născut de câteva zeci de generații, ca o ștampilă și ca o garanție de sănătate”.

Ioan Cantacuzino, supranumit “omul-instituţie”, a fost pur şi simplu o instituţie

În afară de activitatea de savant, Ioan Cantacuzino:

• a fost un creator a tot soiul de organizaţii, asociaţii, instituţii aflate în slujba sănătăţii, adică făcătoare de bine
• a sprijinit construcţia de sanatorii pentru tuberculoşi
• a organizat campanii împotriva epidemiilor de holeră, tifos, tuberculoză, malarie, scarlatină sau febră tifoidă

Prin laboratorul său ori pe la catedra sa au trecut oameni care aveau să marcheze, la rândul lor, prin competenţă şi profesionalism, medicina autohtonă şi nu numai.

Printre elevii sau  colaboratorii săi se numără medicii:

• Danielopolu
• Nasta
• Balş
• Lupu
• Bruckner
• Ciucă

În 1934, istoricul Nicolae Iorga, care în general nu se lăsa purtat de val şi nu arunca prea uşor cu laudele, după moartea lui Ioan Cantacuzino a scris:

Ioan Cantacuzino, înclinat spre cultură şi artă

Pe lângă preocupările medicale care i-au marcat întreaga existenţă, Ioan Cantacuzino a avut o puternică înclinaţie către cultură şi artă.

Desenator pasionat şi talentat, a fost un asiduu colecţionar de schiţe şi gravuri ale unor renumiţi pictori europeni.

Cânta la pian, cu pricepere, după cum povesteau cei care l-au cunoscut, şi era realmente fascinat de muzica lui Wagner, astfel încât mergea în fiecare an la festivalul de la Bayreuth.

Ultima dorință a savantului român

„Medicul curant al naţiunii române” şi-a luat adio de la pacienţii săi în ziua de 14 ianuarie 1934

Iniţial a fost înmormântat la cimitirul Bellu, însă în iulie 1934, rămăşiţele sale au fost strămutate într-o criptă din curtea institutului care îi poartă numele.

Potrivit libertatea.ro, ultima sa dorinţă, impresionantă, de altfel, a fost dezvaluită de Prof. Dr. Marian Neguţ:

„Profesorul Ion Cantacuzino rămâne în conştiinţa naţională ca o personalitate unică de dăruire şi devotament patriotic, animat de un nobil crez al apărării sănătăţii. (…) Înainte de a se stinge, şi-a exprimat dorinţa ca funeraliile să fie simple, iar banii destinaţi fastului să fie donaţi fondurilor Societăţii de Combatere a Tuberculozei”