Social

Investiție de 177 de milioane de euro pentru digitalizarea României. Ce se va întâmpla cu datele instituțiilor publice

Digitalizare Sursa foto IT HIT
Sursa foto IT HIT

Astăzi, a fost semnat un contract de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării în valoare de 177 de milioane de euro pentru ca instituțiile publice să își urce datele pe cloud-ul guvernamental. În cadrul evenimentului au fost prezenți ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, și președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Dragoș-Cristian Vlad.

Aceștia bani sunt destinați pentru realizarea cloud-ului guvernamental, dar și pentru mutarea sistemelor informatice ale României.

Acest cloud guvernamental este livrabilul fundamental al investițiilor în transformarea digitală a României din Planul Național de Redresare de Reziliență.

De astăzi, instituțiile statului român își vor transfera datele. De asemenea, acest lucru este un prim pas către inter-operabilitatea sistemelor informatice ale instituțiilor, conform antena3.ro.

Legea prin care se înființează platforma de cloud guvernamental 

Klaus Iohannis, președintele României, a promulgat săptămâna trecută legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență prin care se înființează platforma de cloud guvernamental.

Modalitatea de utilizare a platformei va fi stabilită într-un ghid de guvernanță, ghid ce va fi aprobat în 90 de zile. Acesta va conține standarde, reguli, orientări sau caracteristic pentru activități sau rezultate.

România Digitalizată

Fostul ministrul al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, la finele lunii mai, a semnat un contract în valoare de 26 de milioane de euro pentru implementarea unor soluții de sprijin a automatizării proceselor de lucru robotice și a inteligenței artificiale pentru 18 instituții publice din administrația centrală.

Contractul a fost finanțat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României. Proiectul ar trebui să fie finalizat până la 31 decembrie 2025.

Obiectivele proiectului au în vedere sprijinirea transformării digitale, creșterea productivității și reducerea eorirlor și timpului de prelucrare a cererilor cetățenilor.

„Cred, şi am afirmat în numeroase ocazii, că un stat digitalizat este unul prietenos cu cetăţeanul. Prin acest program finanţat prin PNRR creăm un mecanism de implementare pentru automatizarea proceselor în administraţia publică, practic ne conectăm la viitor. Folosirea inteligenţei artificiale şi a roboţilor face munca funcţionarilor publici mai uşoară. Din perspectiva cetăţeanului, acesta va câştiga timp, prelucrarea cererilor fiind mult mai rapidă. Acest lucru este valabil şi pentru agenţii economici. Nu în ultimul rând, programul va duce la îmbunătăţirea interacţiunii dintre cetăţeni şi mediul de afaceri cu autorităţile şi instituţiile publice”, a declarat la vremea respectivă Sebastian Burduja, actual ministru al Energiei.

De asemenea, Sebastian Burduja a spus că se dorește digitalizarea Ministerului, în fruntea căruia a fost la conducere.

„Renunțăm aproape de tot la hârtie. Am mai spus-o și public, primul șoc în prima zi în acest minister a fost că veneau la mapă multe hârtii. Ele vin în continuare, dar am demarat un proiect de digitalizare a fluxului de documente. Nu este un proiect simplu, pentru că practic trebuie să ai toate fluxurile administrative din minister într-o arhitectură de program specifică ministerului. Beneficiile sunt enorme. Nu e vorba doar că voi semna electronic, din fața unui ecran și nu pe hârtie, în foarte multe exemplare. E vorba că ai o vizibilitatea asupra fiecărui document, fiecărui document de lucru, nu va mai exista expresia „s-a pierdut pe circuit”, vom ști în fiecare moment unde este o anumită lucrare, cât a stat la fiecare direcție, cine și-a făcut și cine nu și-a făcut treaba”, a spus acesta.