Executivul din Serbia intenționează construirea altui oleoduct care să ajungă la portul albanez Durres, trecând prin Macedonia de Nord
Potrivit anunțului făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului ungar, Zoltan Kovacs, citat de agenția EFE, Budapesta și Belgrad au stabilit să construiască un nou oleoduct pentru ca Serbia să poată să primească petrol rusesc după ce se va sista furnizarea prin conductele care acum trec prin Croația.
Uniunea Europeană va pune embargou parțial pentru petrolul din Rusia
Acest anunț al lui Kovacs a venit într-un moment în care Uniunea Europeană se pregătește pentru a implementa un embargo parțial pentru importurile de petrol rusesc, aceasta fiind una dintre sancțiunile impuse Kremlinului pentru invazia din Ucraina.
Ungaria și Serbia au relații bune cu Rusia
Viktor Orban, premierul ungar, este principalul aliat comunitar al Moscovei, în timp ce Serbia este o țară care își menține relațiile tradiționale de prietenie cu Rusia.
Pe Twitter, purtătorul de cuvânt Zoltan Kovacs a scris că „Premierul ungar Orban a fost de acord cu construcția unui oleoduct către Ungaria. Această nouă conductă va permite aprovizionarea Serbiei cu petrol mai ieftin din Urali (Rusia), prin conectare cu oleoductul Druzhba”.
Totodată, acesta a reamintit că aprovizionarea cu petrol a Serbiei se realizează în prezent „prin intermediul unui oleoduct care trece prin Croația”, precizând, de asemenea că „este puțin probabil ca aceasta să mai fi posibil în viitor, din cauza sancțiunilor (comunitare împotriva Rusiei) adoptate”.
Referitor la construcția oleoductului pentru diversificarea surselor de aprovizionare, sâmbătă, 8 octombrie 2022, Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că a ajuns la un acord cu Orban.
Construcția noii conducte va costa aproximativ 100 milioane de euro
În acest context, Președintele Serbiei a declarat că instalarea noii conducte, de 128 kilometri lungime, care va ajunge la rafinăria ungară din apropierea graniței cu Serbia, va dura circa doi ani și va costa în jur de 100 milioane de euro.
Astfel, făcând referire la planurile Zagrebului de a nu permite trecerea petrolului rusesc pe teritoriul său, Vuciuc a spus: „Croația s-a dovedit a fi un furnizor nesigur”.
Când va intra în vigoare măsura
Această măsură (care va fi adoptată în cadrul sancțiunilor impuse Rusiei de Uniunea Europeană) este prevăzută să intre în vigoare la data de 1 noiembrie 2022. Însă, trebuie precizat faptul că a fost întârziată cel puțin o lună în așteptarea unei decizii din partea celor 27 de state membre cu privire la excluderea țărilor balcanice și embargoul petrolier care va începe să fie aplicat în luna decembrie 2022.
Serbia intenționează să construiască un oleoduct care să treacă prin Macedonia de Nord
Petrolul, pe care, în prezent, Serbia îl importă din Rusia, vine pe cale maritimă în Croația și de acolo prin oleoduct. Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic a subliniat că Executivul său intenționează construirea altui oleoduct care să ajungă la portul albanez Durres, trecând prin Macedonia de Nord.
Trebuie menționat faptul că Ungaria importă din Rusia 65% din petrol și 85% din gazele pe care le utilizează, iar Serbia, deși importă și din alte țări și are și surse proprii pentru a acoperi 20% din necesitățile sale, depinde în mare măsură de Rusia pentru aprovizionarea cu petrol, citează profit.ro.