Intalnire cruciala pentru negocierile comerciale din dosarul Brexit. Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vor avea mâine o întâlnire considerată crucială pentru negocierile comerciale din stufosul dosar Brexit.
Progresele obţinute după patru runde de negocieri desfăşurate de la începutul anului sunt limitate, iar Marea Britanie insistă ca negocierile să se încheie în acest an, indiferent dacă se ajunge sau nu la un acord. Aura Neag transimte de la Londra.
Rostul întâlnirii de mâine dintre premierul Boris Johnson şi preşedinta Comsiei Europene, Ursula von der Leyen, este de a debloca negocierile pentru un acord comercial. Negocierile au început în februarie, pe baza unui mandat politic primit de negociatorii, David Frost, din partea britanicilor, şi Michel Barnier, din partea blocului comunitar.
Cele patru runde de negociere desfăşurate în constrângerile acestui mandat nu au adus însă progresele aşteptate. Marea Britanie doreşte să continue să aibă acces pe piaţa comună, ca şi până acum, dar refuză să se alinieze standardelor şi legislaţiei europene.
Uniunea Europeană doreşte un acord comercial ambiţios cu Marea Britanie, fără cote şi taxe vamale, însă insistă că acest lucru este posibil doar dacă britanicii continuă să aib aceleaşi standarde şi să respecte legislaţia comunitară. Un alt subiect extrem de dificil este pescuitul. Europenii doresc să aibă acces, ca şi până acum, pentru pescarii lor în apele teritoriale britanice.
Pescuitul reprezintă mai puţin de 0,5% din economia britanică
Guvernul de la Londra, format din conducătorii campaniei Brexit, spun însă că acest lucru nu este compatibil cu un stat suveran, pentru care ei au militat în referendumul Brexit. De notat că pescuitul reprezintă mai puţin de 0,5% din economia britanică. La sfârşitul săptămânii, guvernul britanic a informat oficial Uniunea Europeană că nu doreşte prelungirea perioadei de tranziţie, care expiră în 31 decembrie.
Tratatele comunitare oferă posibilitatea statelor care părăsesc Uniunea unei tranziţii de până la doi ani, pentru a se adapta la noile realităţi şi a negocia noi acorduri de colaborare. Guvernul condus de Boris Johnson a decis însă să folosească doar 11 luni din perioada de tranziţie.
Michael Gove, unul din miniştrii importanţi şi unul din liderii campaniei Brexit, a declarat: ”În 1 ianuarie 2021, ne vom recâştiga controlul şi ne vom redobândi independenţa politică şi economică”.
Acesta este contextul în care va avea loc întâlnirea la nivel înalt de mâine, dintre Boris Johnson şi Ursula von der Leyen. Din partea blocului comunitar va participa şi preşedintele Parlamentului European, David Sassoli şi Charles Michel, preşedintele Consiliului European, informeaza Rador.
Se aşteaptă ca liderii politici ai celor două părţi să ia decizii importante, cu un impact hotărâtor asupra soartei negocierilor. Întâlnirea va avea loc virtual, din cauza pandemiei.