Fanii fotbalului ar agrea ideea disputării Cupei Mondiale din doi în doi ani, susţine FIFA. Propunerea a fost lansată de conducerea organismului fotbalistic mondial, indicând în acest sens rezultatele unui sondaj efectuat în rândul microbiştilor, scrie Reuters.
Fostul antrenor al echipei Arsenal Londra, directorul dezvoltării globale în cadrul FIFA, Arsene Wenger a prezentat ideea care a fost întâmpinată cu ostilitate de actori majori din fotbal, precum UEFA, CONMEBOL, dar şi cluburi sau jucători.
FIFA a declarat că a folosit platforma de votare YouGov şi că „15.000 de respondenţi din 23.000, provenind din 23 de ţări din întreaga lume” au fost de acord cu ideea.
FIFA a arătat, că, din cei 15.000 care au agreat propunerea, majoritatea sunt tineri care şi-ar dori să urmărească mai des meciuri în cadrul CM, fiind de acord cu disputarea turneului final din doi în doi ani.
Totodată, federaţia internaţională a indicat că mai are în lucru rezultatele unui alt sondaj care implică 100.000 de fani din peste 100 de ţări.
Prin preşedintele Patrice Motsepe, Confederaţia Africană de Fotbal (CAF), spunea la începutul săptămânii, că discuţiile despre organizarea Cupei Mondiale odată la 2 ani, propunere lansată de FIFA, ar trebui să continue „cu mintea deschisă”. Motsepe este cunoscut ca un aliat ferm al preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, iar CAF oferă un număr de voturi considerabile în cadrul FIFA, cu 54 din cei 211 membri ai săi.
„CAF este de părere că în acest stadiu ceea ce este cel mai important este ca discuţiile să continue de o manieră deschisă astfel încât decizia să servească intereselor fotbalului, federaţiilor naţionale, confederaţiilor, jucătorilor şi tuturor părţilor interesate. CAF este profund angajat în dezvoltarea, creşterea şi succesul fotbalului în Africa şi în restul lumii”, a spus Motsepe.
CONCACAF ar fi de acord, în anumite condiții
Şi Confederaţia de fotbal din America de Nord, America Centrală şi Caraibe (CONCACAF), al cărei sediu se află la Miami, în Statele Unite, s-a arată deschisă la organizarea Cupei Mondiale la fiecare doi ani, cu condiţia ca aceasta să creeze o structură mai echilibrată pentru acest sport la nivel global. CONCACAF a precizat că recunoaşte meritele elaborării unui nou calendar al fotbalului, dacă asta înseamnă mai puţine ferestre internaţionale, mai puţine călătorii pentru jucători şi mai multe meciuri competitive decât amicale.
Congresul FIFA a votat efectuarea unui studiu de fezabilitate cu privire la organizarea Cupelor Mondiale masculine şi feminine la fiecare doi ani, o propunere care întâmpină opoziţie, însă CONCACAF a solicitat consultări mai ample cu părţile interesate.
„Vom continua să analizăm aceste propuneri în mod constructiv, cu mintea deschisă şi în spiritul angajamentului pozitiv. În timp ce concentrarea imediată a CONCACAF este asupra propriei regiuni, noi credem totodată în importanţa de a face parte din familia globală a fotbalului şi vom asculta opiniile legate de fotbal ale părţilor interesate din celelalte regiuni ale lumii”, a subliniat organizaţia.
Însă, săptămâna trecută, Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) a criticat propunerea FIFA, pe care a considerat-o neviabilă şi care ar genera o supraîncărcare a calendarului internaţional.
Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a respins la rândul ei această idee, preşedintele său, Aleksander Ceferin, avertizând că ţările europene ar putea boicota Cupa Mondială dacă FIFA va merge mai departe cu ideea de a o transforma într-un eveniment bienal.
Asociaţia Mondială a Ligilor profesioniste (WLF) a criticat, la rândul ei, în urmă cu zece zile, acest plan care „ar afecta economia fotbalului şi sănătatea jucătorilor”.
„WLF se va opune oricărui proiect de organizare a Cupei Mondiale FIFA la fiecare doi ani şi care va aduce astfel atingere istoriei şi tradiţiei unei competiţii care înseamnă atât de mult”.
Totodată, aproximativ cincizeci de organizaţii ale suporterilor din întreaga lume şi-au afirmat poziţia, specificând că nu au „nici timpul, nici banii necesari şi nici capacitatea de a merge în cealaltă parte a lumii la fiecare 24 de luni, într-o competiţie devalorizată”.
Sunt ascultați suporterii din întreaga lume
Gianni Infantino susţine că îi „ascultă pe suporterii din întreaga lume, nu doar din anumite părţi ale lumii”.
„Studiem calendarul şi îi consultăm pe toţi, începând cu jucătorii de fotbal”, a spus conducătorul FIFA, asigurând că va solicita opinia cluburilor din întreaga lume, inclusiv ale puternicelor grupări din fotbalul european.
Asociaţia Europeană a Cluburilor (ECA) a precizat, însă, în cadrul unei reuniuni care a avut loc marţi la Lausanne, că nu a fost consultată deocamdată în mod oficial pe acest subiect.
„Nu avem încă nicio propunere pe masă din partea FIFA în privinţa modului în care ar arăta o Cupă Mondială din doi în doi ani. Însă, în actualul calendar nu mai este loc”, le-a declarat reporterilor Michael Gerlinger, vicepreşedintele ECA.
Asociaţia European Leagues, din care fac parte 37 de ligi europene inclusiv Big 5 (Serie A, LaLiga, Ligue 1, Bundesliga şi Premier League), şi-a exprimat opoziţia faţă de ideea FIFA.
„Ligile membre ale asociaţiei se opun ferm şi unanim propunerii avansate de FIFA. Ligile vor lucra împreună cu celelalte părţi interesate pentru a împiedica organele de conducere din fotbalul mondial să ia decizii unilaterale care ar afecta fotbalul intern, ar afecta jucătorii, cluburile şi suporterii din Europa şi din întreaga lume. Introducerea de noi competiţii, modificarea actualelor formate sau competiţii extinse pentru cluburi şi echipele naţionale, atât la nivel european cât şi mondial, nu reprezintă soluţii la problemele noastre actuale, într-un calendar şi aşa aglomerat. Calendarul fotbalistic necesită cu siguranţă acordul tuturor părţilor interesate şi poate fi doar rezultatul unui echilibru între cluburi şi echipele naţionale, între competiţiile interne şi cele internaţionale”, se arăta într-un comunicat al European Leagues.