Actual International

Îngrozitoarea poveste a masacrului din America: Amerie, fetița de 10 ani, și-a pierdut viața cu mâna pe telefon

Îngrozitoarea poveste a masacrului din America: Amerie, fetița de 10 ani, și-a pierdut viața cu mâna pe telefon

O fetiță de numai 10 ani a dat dovadă de un curaj ieșit din comun, prin faptul că văzând ”iadul” care s-a dezlănțuit în jurul ei, a pus mâna pe telefon să anunțe 911. Numai că a căzut și ea victima celui care și-a exteriorizat furia cu mâna pe armă. Un masacru într-o școală, care a zguduit nu numai America, ci întrega lume. 19 copii și doi adulți uciși, doi polițiști răniți, atacatorul mort. O tragedie inimaginabilă, încă una…

Îngrozitoarea poveste a masacrului din America: Amerie, fetița de 10 ani, și-a pierdut viața cu mâna pe telefon

În Briefingul de dimineață de la Casa Albă, Biden, șocat de cele întâmplate în Texas, a spus că este timpul ca America să facă pași concreți, pentru a opri astfel de atrocități. Joe Biden a ordonat ca steagurile să fie arborate în onoarea victimelor. Declarându-se „bolnav și obosit” de discuția ciclică, el a cerut alegătorilor „să transforme această durere în acțiune”, pentru a preveni mai multe crime în masă. ”De ce a trebuit să vedem acest carnagiu? De ce?”, întreabă președintele american în exercițiu.  „Trebuie să acționăm”, a concluzionat el.

Amerie Jo Garza, o elevă de clasa a patra la Robb Elementary din orașul Uvalde, Texas, se numără printre cei 19 copii victime ale celui mai recent atac prin împușcare în masă, dintr-o școală din America, în timp ce rudele devastate povestesc ultimele momente îngrozitoare ale celor dragi.

Amerie, un înger de copil, a fost ucisă cu sânge rece, de Salvador Ramos, „însinguratul” adolescent de 18 ani, care a intrat cu pași mari în școală, purtând un pistol și o pușcă, pregătite în prealabil, înainte de a deschide focul în sălile de clasă, pline de copii. Sub furia lui au căzut mortal și doi profesori, care își vedeau liniștiți de orele de curs până la apariția ucigașului.

„Mica mea iubire zboară acum cu îngerii”. Dimineață, Amerie fusese premiată la școală

Berlinda Irene Arreola, bunica lui Amerie, a spus că Ramos a spus în fața clasei – „O să muriți”, înainte ca el să înceapă să tragă cu furie, împușcându-i nepoata în timp ce ea încerca să lanseze apelul de ajutor la numărul menit să îi salveze viața, 911. Amerie stătea lângă prietena ei cea mai bună, care a rămas „stropită de sângele ei”, a povestit Berlinda, citată de Daily Mail.

Amerie Jo Garza a împlinit 10 ani, în urmă cu două săptămâni. Dimineață, ca e obicei, a fost lăsată la școală de tatăl ei, Angel. După ce a aflat de împușcăturile din școală, a sunat și a sunat și a așteptat și a așteptat, dar nu a primit nicio veste. A așteptat șapte ore până când a primit seara vestea că fiica lui iubită …a murit. La puțin timp după ceremonia de premiere, de dimineață de la școala ei, unde i s-a înmânat certificatul de onoare, Amèrie a fost împușcată mortal în clasă de un adolescent, în timp ce încerca să sune…după ajutor. Așa este scris pe pagina ei de socializare, mesajul îl putem citi și astăzi.

”Mica mea iubire zboară acum cu îngerii”, a scris tatăl, mulțumind tuturor care sunt alături de el, în cel mai dureros moment al vieții lui.

Ramos a intrat în fiecare clasă din școala atacată, pe rând și a tras la întâmplare. El s-a baricadat în clădire și a tras inclusiv în polițiști, care încercau să intre, transmite CNN.

A fost evident faptul că atacatorul se pregătise din timp, deoarece asupra lui au fost găsite două arme și muniție.

Se pare că Ramos și-a împușcat și bunica înainte de atac

În atac au fost uciși și doi băieți – Xavier Lopez, 10 ani, și Uziyah Garcia, în vârstă de nouă ani – și alte trei fete – Makenna Elrod, 10 ani, Eliahana Torres, de asemenea, 10 ani și Ellie, a cărei vârstă și nume de familie nu erau disponibile imediat. Eva Mireles, 44 de ani, și Irma Garcia, o mamă de patru copii, au fost cele două profesore împușcate și ucise, în același context tragic și dureros.

De asemenea, peste o duzină de copii au fost răniți în atac.

Fetița de 10 ani, povestesc polițiștii, a fost dusă de urgență la Spitalul din orașul San Antonio din apropiere, fiind în stare critică. Acolo se afla și o  femeie de 66 de ani, despre care se crede că ar fi bunica lui Salvador Ramos, pe care acesta a împușcat-o prima, la începutul crizei sale.

Un al doilea spital, din Uvalde, a declarat că au fost aduși la ei 13 copii, fără a spune în ce stare se aflau aceștia. Poliția a avertizat marți seara că numărul morților este de așteptat să crească.

În cele din urmă, Salvador Ramos (foto) a fost oprit de un agent al patrulei regionale, care ocupa un post din apropiere și s-a repezit în școală. Cei doi au făcut schimb de focuri, Ramos fiind împușcat și ucis. Agentul a fost și el rănit, a spus un oficial local, dar a reușit să iasă, singur, din școală.

Cu doar câteva ore înainte ca abdominabile crime să aibă loc, Ramos i-a trimis un mesaj unei cunoștințe pe Instagram spunându-i că are un „mic secret” pe care dorea să-l împărtășească. Înainte de acest mesaj, atacatorul ucigaș a postat o ​​ fotografie cu două arme pe care le-a cumpărat, el însuși, în ziua când a împlinit 18 ani. Contul său de socializare conținea și o scurtă biografie a utilizatorului, unde scria: „Copiii se sperie”.

Ce se știe despre Ramos, atacatorul cu sânge rece

A fost elev al școlii pe care el a atacat-o. Cei care l-au cunoscut pe Ramos și rudele lui îl descriu pe acesta ca fiind un băiat „drăguț” și „liniștit”, care a devenit din ce în ce mai violent pe măsură ce înainta în vârstă, pe fondul ”agresiunii necruțătoare”, pe care o întâlnea atât la școală, unde colegii râdeau uneori de el, de felul în care se îmbrăca și alte glume copilărești, cât și în mediul online.

Santos Valdez a declarat pentru Washington Post  că obișnuia să fie prieten cu Ramos și se juca cu el ”jocuri cu împușcături online”, cum ar fi Fornite și Call of Duty, dar la un moment dat a încetat să mai vorbească cu acesta deoarece a observat cum comportamentul lui Ramos „s-a deteriorat”, povestește acesta. Valdez a relatat că Ramos a apărut o dată în parc, cu tăieturi pe toată fața, susținând inițial că a fost zgâriat de o pisică, înainte de a recunoaște că de fapt ”și-a făcut-o singur cu un cuțit”.

Pasionat de arme, cu puțin timp în urmă tânărul ucigaș cumpărase câteva sute de gloanțe, după cum povestește, alarmat, un congresman american.

Despre Ramos se mai știe că abandonase școala și era angajat la un restaurant local. A crescut într-o familie cu probleme, unde Poliția era chemată deseori. Ramos se mutase la bunica lui „cu câteva luni în urmă”.

Atacul mortal din Texas urmează unei serii de împușcături în masă, care a avut loc în Statele Unite în această lună, dar niciunul de asemenea anvergură. Acesta a fost cel mai mare atac mortal, cu cele mai multe victime într-o școală, după o altă tragedie în masă, când 20 de copii și șase educatori au fost uciși la Sandy Hook Elementary din Newtown, Connecticut, în urmă cu fix 10 ani, scrie New York Times.