Social

Informația momentului privind majorarea pensiilor din România! Marius Budăi, confirmare oficială: Am discutat cu subiect și predicat

marius-constaantin budai, ministrul muncii si solidaritatii sociale (sursă foto: mmstiri.ro)
sursă foto: mmstiri.ro

Marius Budăi, ministrul Muncii, a venit cu informații noi privind posibilitatea majorării pensiilor din România, asta după întâlnirea avută la Bruxelles privind renegocierea din PNRR pentru procentul de 9,4% la pensii, anunțând că se va renunța în curând la acest aspect, lucru care va duce la creșterea veniturilor seniorilor.

Oficialul a dat vestea chiar din Belgia, de la Bruxelles, într-un interviu la România TV. Ministrul spune că a convins Comisia Europeană să renunțe la prevederea conform căreia pentru pensii se poate aloca maximum 9,4% din PIB.

Marius Budăi, anunț privind posibilitatea majorării pensiilor

Vestea privind pensiile a fost dată în emisiunea Andreei Crețulescu, de la România TV.

”Acest procent ar fi făcut ca rezolvarea inechităților din sistem sa nu fie posibilă, să fie imposibilă creșterea pensiilor”, a explicat ministrul Muncii.

Mai mult, în ce privește discuțiile avute cu reprezentanții Comisiei Europene pe tema pensiilor, în special a eliminării procentului de 9,4% din PIB, stabilit prin PNRR, Budăi a anunțat că a reușit să negocieze renunțarea la acel punct.

”Este cerere oficială depusă, unde este și această cerință. Am discutat cu subiect și predicat despre această cerință. Se renunță la acest aspect care era total împotriva românilor și se caută o formulă onestă. Am majorat pensiile și anul trecut și anul acesta, u tot respectul. Așa cum o facem de fiecare dată când suntem la guvernare.

Acest procent în primul rând ar fi făcut că rezolvarea inechităților din sistem să nu fie posibilă, să fie imposibilă creșterea pensiilor. Au fost anumite discuții. Sunt unele chestiuni stabilite cu Comisia Europeană pentru a putea realiza acest jalon. În câteva zile va fi gata propunerea pe care o voi prezența coaliției. Nu s-a pus niciodată problema că acest jalon să fie rezolvat înainte sau după rotativă”, a transmis Marius Budăi, la România TV.

Vești și privind salariile profesorilor

Discuțiile cu jurnalista Andreea Crețulescu s-au referit și la grevă a profesorilor, care cer mărirea salariilor și care au fost susținuți prin declarații chiar de către președintele Klaus Iohannis. Începând de luni, în România va fi grevă generală.

”Cu siguranță că acest protest al dascălilor noștri este legitim, dar cred că trebuie să facem un efort comun pentru că familiile să nu sufere. De fiecare dată când PSD a fost la guvernare, salariile dascălilor au crescut. Acum legea salarizării este trecută în PNRR, dar modificări de substanță nu se pot face.

Nu putem face legea salarizării azi pentru dascăli, mâine pentru alte categorii și tot așa. Noi am preluat toate solicitările de la toate ministerele de resort, le analizăm, după care mergem la întâlniri cu sindicatele.

Legea salarizării este jalon în PNRR. Nu a fost pusă de PNRR acolo, alții au făcut asta. Legea, odată pusă în PNRR, nu poți să vii cu altă grilă, nu ai cum. A fost blocată modificarea ei. Trebuie că solicitările tuturor să se regăsească în lege, în funcție de posibilități. Știți că PNRR a fost făcut la secret. Atunci hai să venim toți pe picior de forță și nu stăm la dialog. Dialogul este mereu vital în astfel de situații. Sindicaliștii și dascălii știu că noi de la PSD mereu am fost onești cu ei”, a mai declarat Marius Budăi.