Informația momentului! Este vorba despre Ion Iliescu. Ce se întâmplă cu fostul președinte al României. Reamintim că aceste se confruntă cu probleme serioase de sănătate, motiv pentru care medicii îl țin sub observație atentă.
Din cauza vârstei pe care o are, 91 de ani, dar și problemele de sănătate existente, jurnaliștii de la ciao.ro s-au întrebat cine va moșteni averea lui Ion Iliescu, dar și cât de bolnav este fostul președinte de onoare al PSD.
„În ultimii ani, de când nu a mai fost văzut public, Ion Iliescu a ajuns de mai multe ori la Spitalul Elias, din cauza unor probleme cardiace. El a fost și operat pe cord, iar acum are mai multe stenturi.
Medicii îl țin și acum sub observație, chiar dacă Ion Iliescu stă mai mult pe acasă. De exemplu, la ultimele scrutinuri de vot el a solicitat urma mobilă acasă pentru a-şi exercita dreptul legislativ″, arată sursa citată.
În legătură cu întrebarea referitoare la moștenitorul averii celui care la un moment dat a intrat în conflict cu Nicolae Ceaușescu, se știe că Ion Iliescu și Nina, soția lui, n-au putut să conceapă un copil. Pentru a trece peste acest mare neajuns, ei au decis să facă un gest de o noblețe rară.
Ion Iliescu și Nina sunt împreună de la 18 ani
„Ion Iliescu şi Nina sunt împreună de circa 70 de ani, dar nu au avut copii. Au însă un băiat de suflet. Este vorba despre Mihai Bujor Sion. Cei doi s-au ocupat de educaţia şi studiile bărbatului. Mihai Bujor Sion ar fi rămas orfan, după ce avionul în care se aflau părinţii săi s-ar fi prăbuşit în munţi, scrie bugetul.ro″, se mai arată pe ciao.ro.
Așadar, după moartea unuia dintre cele mai longevive cupluri din politica românească, Mihai Bujor Sion ar putea intra în posesia unui apartament din București, cumpărat în 1996 și care măsoară 156 mp.
În plus, Ion Iliescu a completat în declarația de avere din 2007 că deține 16 tablouri ale unor pictori români, dar şi diferite obiecte de artă, achiziţionate înainte şi după 1989. Amintim că Ion Iliescu şi Nina s-au cunoscut când aveau doar 18 ani.