Ulciorul nu îl duci de multe ori la apă, o demonstrează și acest caz. Sau orice început are și un sfârșit. Așa și în cazul fostei șefe HR a Spitalului Județean Ploiești, care lua șpaga cea de toate zilele și o depozita într-un loc numai de ea știut. Doar că până într-o zi.
Incredibil unde ascundea banii din șpăgi fosta șefă de resurse umane a Spitalului Județean Ploiești. Povestea este halucinantă
Florica Preda a fost șefă a departamentului de resurse umane ( HR – Human Resources) în cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești până la momentul când a fost prinsă cu banii din șpăgi, ascunși chiar într-o față de pernă, despre care vom relata ulterior.
Femeia este actualmente suspedată din funcție, fiind trimisă în judecată pentru luare de mită. Fosta angajată responsabilă de personal cerea bani pentru angajări sau pur și simplu doar pentru a muta asistentele de la o secție la alta, în funcție de dorințe, necesități și desigur, preferințe. Potrivit unei liste de prețuri bine stabilite în prealabil, șpaga pentru ”aprobat” varia între 500 de euro și 8000 de lei.
Cazul este redat pe larg de către Ziarul Incomod.
Istoric vorbind, scandalul angajărilor pe șpagă, la cel mai mare spital din Prahova, a izbucnit în plină pandemie de covid-19, în luna noiembrie a anului 2021, când la domiciliul Floricăi Preda, șefa HR din unitatea spitalicească menționată, au avut loc percheziții.
Se pare că oamenii legii au mers pe firul faptelor, pas cu pas. Polițiștii au reușit să monteze echipament de supraveghere tehnică în biroul acesteia, iar dialogurile înregistrate au dovedit că în acest spital Florica Preda putea decide cine și unde poate lucra, dar contra unor sume de bani și bunuri.
Așa au decis să ajungă și la domiciliul femeiii, având un ordin legal de percheziție. Surpriza aici a venit deoarece în timpul perchezițiilor la domiciliul Floricăi Preda, polițiștii au descoperit mai multe plicuri cu bani ascunse în fața de pernă aflată în dormitorul casei.
În actul de acuzare sunt enumerate cronologic următoarele fapte:
a primit suma de 4450 de lei de la suspectul XY în scopul angajării acestuia pe în funcția de asistent medical generalist pe perioadă determinată în cadrul secției Neurologie,
a primit suma totala de 10.000 lei, în trei tranșe, de la martora denuntătoare XY in schimbul mutării de pe postul de infirmieră pe postul de asistent medical în cadrul Spitalului Judetean Ploiesti, mutare ce nu a mai avut loc.
a primit suma de 3000 lei de la martora denuntătoare XY , în schimbul angajării în cadrul Spitalului Județean Ploiești pe post de asistent medical, angajare ce nu a mai avut loc,
a primit suma de 8000 de lei de la suspecta XY în scopul angajării acesteia în funcția de asistent medical generalist în cadrul secției Interne-Covid.
a primit suma de 500 de euro, în mod indirect, de la numita XY, în schimbul angajarii acesteia ca infirmiera în cadrul Spitalului Judetean Ploiesti, (angajare ce a avut loc la data de 11.10.2021).
Și mai halucinant este că persoanele reținute inițial, făptuitoarea și o altă inculpată din dosar, ar fi avut un dialog, culmea, chiar în duba cu care erau duse la audieri. Aici, prin opiniile exprimate, singure s-au dat de gol de toată schema pusă la cale pentru câștigarea unor bani, șpăgi, foloase necuvenite.
O parte dintre cei care au dat mită pentru un post în județean au semnat acorduri de recunoaștere a faptelor, fiind deja condamnați la închisoare cu suspendare, mai scrie media citată.