Incredibil! Un bărbat cu două neveste a fost omorât de amanta geloasă.
Un bărbat din orășelul Swansea, din țara Galilor, și-a găsit tragicul sfârșit după ce a fost înjunghiat de amanta sa. Au rămas să-l plângă celer două neveste ale sale. Cele trei femei nu știau nici una de existența celeilalte.
Gary Williams, un om de afaceri în vârstă de 58 de ani, era însurat de 40 ani cu Elaine. Începând cu anul 1991, Gary Williams obișnuia să-și petreacă câteva nopți pe săptămână în cas unei femei cu care avusese o aventură. Acesta îi spusese iubitei sale că se despărțise de nevasta sa și că fiul său locuia în străinătate. De bună credință, femeia se considera soția lui.
Bărbatul avea, de asemenea, o aventură și cu Jessena Sheridan, femeia în casa căreia și-a găsit sfârșitul în ajunul Crăciunului, anul trecut. Detaliile crimei sunt terifiante. Femeia a lăsat un mesaj scris pe clanța ușii. Aceasta le scrisese copiilor săi pe o foaie de hârtie, chiar după ce-și ucisese iubitul.
„Copii, nu intrați și chemați poliția. Nu vreau să vedeți dezastrul din dormitor. Îmi pare așa de rău. Mi-am pierdut cumpătul, sunt bolnvă”, suna biletul dramatic, conform dailyrecord.co.uk.
Gary Williams a avut trei veți paralele
Bărbatul, care conducea o afacere cu vânzări de rulote, a părăsit locuința, din Swansea spunându-i soției că livrează o rulotă în Yorkshire și că se va întoarce în curând. Gary Williams a fost ucis cu mai mult de 50 de lovituri de cuțit de către Jessena Sheridan, care și-a luat viața, la rândul său.
„Este de necontestat că Gary Williams a dus o viață triplă și oarecum complicată. Nu numai că domnul Williams a fost căsătorit, dar a avut și o parteneră de viață. A avut, de asemenea, o aventură cu Jessena Sheridan, după o aventură din 2014.
Această relație a fost ținută în secret atât de soția lui Gary, cât și de partenera sa. Această triplă existență a fost gestionată timp de mulți ani de Gary, pe măsură ce și-a continuat viața profesională și socială. A fost capabil să separe aceste relații în întregime fără ca soția sau partenera sa de lungă durată să aibă cunoștință despre implicarea sa ulterioară cu domnișoara Sheridan”, a declarat Paul Bennet, medic legist principal.