Incredibil, dar adevărat. Ovarul unei fetițe de 10 ani a fost extirpat de medicii dintr-un oraș spaniol, după ce aceștia l-au confundat cu un ganglion.
Incredibil cum ovarul unei fetițe de 10 ani a fost extirpat după ce medicii l-au confundat cu un ganglion
Serviciul de Sănătate din Murcia (SMS) Spania a anunțat luni, 10 octombrie 2022, că o va despăgubi pe tânăra care a fost internată de urgență în spital cu apendicită.
Medicii au confundat un ganglion și i-au îndepărtat ovarul în timpul unei operații de rutină în octombrie 2019. Prin urmare, fata va primi acum o despăgubire de 34.000 de euro, după ce părinții ei au intentat un proces împotriva spitalului spaniol.
Potrivit procesului, medicul a găsit lichid liber, murdar și abundent în abdomenul ei. În timpul operației, au îndepărtat ceea ce se credea a fi un ganglion limfatic pentru o biopsie, doar pentru a descoperi ulterior că era de fapt un ovar.
Descrisă de fată și de părinții ei ca fiind o acțiune medicală nesăbuită și de neiertat, la fel ca și explicația care le-a fost dată. Li s-a spus că o femeie cu un singur ovar poate avea copii, însă s-a omis să li se spună că șansele ar fi reduse, deoarece acesta ar putea dezvolta patologii în timp.
O inspecție medicală depusă de spital a sugerat că medicii implicați ar fi avut dificultăți în identificarea ovarului, având în vedere amploarea lichidului abdominal. Cu toate acestea, ei recunosc însă că nu ar fi trebuit să fie suficient pentru a justifica îndepărtarea ovarului.
Plățile compensatorii în Spania rămân scăzute, scrie media, familia solicitând în acest caz o sumă mult mai mare, deși problema cu care s-a ales fetița pe viață este incomensurabilă.
Despre greșeli medicale, un material exclusiv
Un raport din 2010 arăta că 40% din diagnosticele românilor sunt puse greșit. Alături de infecțiile intraspitalicești, fenomenul bolilor greșite e motivul pentru care tot mai mulți români caută o a doua opinie în străinătate sau la clinicile private de la noi.
Lipsa metodelor de diagnostic din spitalele de stat, dar și neatenția doctorilor conduc la situații aberante în care pacienți sănătoși sunt operați sau tratați degeaba pentru boli grave, rămânând cu sechele pe viață. Pacienții nedreptățiți au șanse să primească daune doar dacă demonstrează că au suferit un prejudiciu – vătămare, afectarea vieții de familie etc. Materialul exclusiv pe larg clik aici.