Aseară, în jurul orei 22.00, polițiștii aflați lângă sicriul reginei Westminster Hall au pus la pământ un bărbat care a rupt rândurile cortegiului și s-a repezit spre catafalc.
Regina este omagiată la Westminster Hall de miercuri, când sicriul ei a fost adus de la Palatul Buckingham la locul istoric pentru a permite oamenilor să vină să-și ia rămas bun în semn de respect pentru ce a însemnat Majestatea Sa pentru țară și popor. Însă cei îndoliați au rămas vizibil șocați în cursul serii de vineri.
Bărbatul a trecut prin coadă de oameni, a împins o fetiță de șapte ani, s-a repezit la sicriu și a încercat să ridice standardul regal. Apoi se pare că și-a pus mâinile pe sicriul Reginei.
Bărbatul a încercat să tragă Stindardul Regal de pe sicriu
Filmările dinaintea și după incident arată că Standardul Regal steagul oficial al suveranului, a fost mutat, scrie Mail Online, care a prezentat imagini de la fața locului.
Incidentul a avut loc la doar câteva ore după ce regele Carol și familia sa au participat la priveghiul reginei. Alături de frații Anne, Andrew și Edward, proaspăt încoronat monarh Charles al III-lea a stat de pază lângă sicriul mamei sale.
După incident, un martor a povestit pentru MailOnline că o persoană din cei care stăteau la coadă a „țipat” când l-a văzut pe un bărbat alergând spre sicriu. O altă martoră, Tracey Holland, a cărui nepoată de șapte ani a fost împinsă de bărbat în timp ce se repezea la sicriu, a descris aseară incidentul pentru ziariștii englezi. Ea a spus: „O persoană a decis că o va împinge pe nepoata mea în vârstă de șapte ani, va alerga până la sicriu, va ridica standardul și va încerca să facă nu știu ce. Acel bărbat a fost văzut rapid și poliția l-a prins în două secunde”.
Și Wall Street Journal, citat de BBC, relatează că bărbatul a încercat să tragă Stindardul Regal de pe sicriu înainte ca poliţia să-l reţină.
„A fost destul de şocant, dar a durat doar două sau trei secunde până când l-au luat”, a declarat Paul Denton, rezident din Surrey, citat de ziarul american.