Încep negocierile! În contextul în care miniștrii USR-PLUS șii-au depus în această dimineață demisiile din Guvern, președintele Klaus iohannis pregătește un eveniment- cheie care ar putea pune capăt crizei guvernamentale. De ce Iohannis l-a convocat pe Dan Barna la Cotroceni?
În această situație, Florin Cîțu este amenințat cu o moțiune de cenzură din partea foștilor parteneri de guverare. Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu a explicat, pe înțelesul tuturor, , într-un amplu editorial publicat pe corectnews, ce este astăzi mai important pe agenda politică de astăzi. El a dat detalii cheie despre întâlnirea la care Klaus Iohannis l-a convocat pe Dan Barna.
Se pregătește ieșirea lui Cîțu de la Palatul Victoria
„Și tot astăzi, după ce de câteva ori, mai pe față sau mai discret, președintele Klaus Iohannis l-a susținut în tot acest conflict pe Florin Cîțu, așa cum a făcut-o în războiul intern din PNL, iată i-a convocat pe Dan Barna și Dacian Cioloș la Cotroceni. Nu ar fi făcut-o dacă nu ar fi decis în prealabil să scoată un as din mânecă. Care este acest as?”, a arătat jurnalistul.
În opinia jurnalistului, la Cotroceni se va consuma un eveniment- cheie care ar putea pune capăt crizei guvernamentale, recunoscută deja de președinte, și care se poate transforma într-o criză politică.
Care sunt scenariile întâlnirii de la Cotroceni?
„Să încercăm o analiză prin eliminarea scenariilor care nu se susțin. Îi convoacă Klaus Iohannis pe șefii USR-PLUS pentru a bate din picior sau cu pumnul în masă într-o ultimă tentativă de a-l menține în funcție pe Florin Cîțu? Și de a-i readuce pe neomarxiști în coaliție și la Palatul Victoria? Nu cred. Șansele de reușită sunt minime. Ca să nu spun inexistente.
Chiar dacă președintele va șantaja USR PLUS cum a mai făcut-o, invocând, tot fără niciun fel de probe, faptul că acest partid s-ar fi aliat politic cu AUR – nu există nicio alianță și nici premisele unei alianțe – sau că AUR ar fi un partid extremist. Deși nici din această perspectivă nimeni nu a prezentat vreo probă.
Un alt scenariu improbabil ar fi acela ca domnul Klaus Iohannis să dea curs uneia dintre sugestiile formulate de reprezentanții USR privind înlocuirea lui Cîțu. Conform acestor sugestii, viitorul premier susținut de coaliție ar putea fi Ludovic Orban sau Ilie Bolojan. Ludovic Orban este exclus din start tocmai pentru că președintele Klaus Iohannis nu l-a mai vrut nici ca premier și nici ca președinte PNL”, a arătat SRS.
Varianta Orban sau Bolojan nu se susține
În opinia sa, Klaus Iohannis s-a manifestat drept un partizan hotărât al lui Florin Cîțu și ar fi prea târziu să revină acum la gânduri mai bune față de Orban. El a susținut că nici varianta cu Bolojan nu stă în picioare pentru că domnul Klaus Iohannis are nevoie de un președinte marionetă al PNL și nicidecum de un jucător decis să apere partidul.
„Excluzând și scenariul de mai sus și fiind clar că președintele nu i-a convocat la Cotroceni pe liderii USR PLUS la o simplă șuetă politică, ajung inevitabil la concluzia că acesta are pregătită o soluție care are toate motivele să fie acceptată de Barna și de Cioloș. Un alt om susținut intens de factorul intern și de factorul extern. Iar acest alt om are experiența necesară, întrucât a îndeplinit o vreme funcția de premier interimar. Are și fermitatea indispensabilă ținerii în frâu a unei coaliții în care există atât de multe contradicții. Și, ceea ce este încă și mai important, se va comporta ca o marionetă a lui Klaus Iohannis. „Personajul providențial” este generalul Nicolae Ciucă.
Scoaterea lui Cîțu de la Palatul Victoria și din cursa pentru șefia PNL
După care, planul lui Klaus Iohannis este să readucă în acest fel USR PLUS în coaliție și respectiv la guvernare pentru a dispune astfel de majoritatea politică necesară. Ceea ce presupune ca USR PLUS, după ce a depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului din care face parte, acum va trebui ca în Parlament să respingă propria moțiune de cenzură. Dar ce nu fac acești „politicieni noi” neomarxiști pentru a rămâne înfipți în cașcaval?
Mișcarea următoare, obligatorie, pe care va trebui s-o facă Klaus Iohannis este scoaterea lui Cîțu nu numai de la Palatul Victoria ci și din cursa pentru șefia PNL. În ambele situații în baza principiului „maurul și-a făcut datoria, maurul trebuie să moară”.
Și înlocuirea acestuia cu a treia soluție, Nicolae Ciucă. Generalul îi va prelua pe electorii lui Cîțu din cursa internă PNL, preluând și obligațiile pe care acesta și le-a asumat față de ei pe banii publici. În felul acesta Klaus Iohannis se poate spăla pe mâini în mod elegant, dar ferm, și de Cîțu, și de Orban. Iar o vreme va fi din nou cu sacii în căruță”, a punctat Sorin Roșca Stănescu.