Social

Incendiul de la Institutul ”Matei Balș” a mai luat o viață

Incendiul de la Institutul ”Matei Balș” a mai luat o viață

Incendiul de la Institutul ”Matei Balș” a mai luat o viață. În timpul incendiului de la Institutul ”Matei Balș” din Capitală și-au pierdut viața cinci pacienți, însă numărul deceselor continuă. În ultimele ore numărul lor a ajuns la 18.

Informația a fost făcută publică de către Ministerul Sănătăţii: „încă un pacient care se afla în pavilionul de la Institutul Matei Balş afectat de incendiu, a murit”.

Este vorba de un bărbat de 68 de ani, cu o formă severă de COVID-19 şi afecţiuni asociate, precizează sursa citată.

Pacientul se afla în pavilionul de la Institutul Matei Balş afectat de incendiul din 29 ianuarie şi a fost transferat ulterior la Spitalul “Sf. Pantelimon”. Din păcate, acesta a pierdut lupta pentru viață.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 68 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, potrivit Capital.

Amintim că marți, alți doi pacienți care fuseseră internați la Institutul „Matei Balş” în pavilionul afectat de incendiu au murit.