Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineața, la Palatul Administrativ din Suceava, unde este sediul prefecturii județene.
Un nor gros de fum a putut fi observat în zona Palatului Administrativ care găzduieşte Prefectura şi Consiliul Judeţean. La scurt timp, la lucarnele acoperişului au putut fi observate şi flăcările unui incendiului ce pare să fie de proporţii.
Podul clădirii, unde a izbucnit incendiul are o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați.
La locul incendiului au sosit și mașini cu pompieri de la Botoșani.
blob:https://www.facebook.com/b5e39edf-e088-43a8-8370-847faad6bf19
Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, a precizat că arde podul clădirii. El a spus că se intervine cu patru autospeciale și o autoscară. La fața locului au ajuns și două autospeciale SMURD.
„Nu sunt înregistrate victime până în acest moment”, a spus Găleată.
Se anunţă o operaţiune de lungă durată şi extrem de anevoioasă şi cu siguranţă că pompierii vor avea nevoie de ajutoare de la celelalte subunităţi din judeţ.
Deocamdată nu este cunoscută cauza incendiului, potrivit monitorulsv.ro