Social

Incendiu de vegetație în Parcul National „Portile de Fier”. Anchetatorii au stabilit cauza

Sursă foto: momscleanairforce.org

Incendiu de vegetație în Parcul National „Portile de Fier”. ISU Mehendinţi şi angajați ai Parcului Natural „Porţile de Fier” continuă, la această oră, intervenţia de stingere a incendiului izbucnit astăzi în aria protejată din sud-vestul ţării.

Descărcările electrice ar fi cauza acestui incendiu, izbucnit într-o zonă abruptă, greu accesibilă terestru în care nu poate interveni cu apă şi unde este şi pericol de vipere.

Incendiu de vegetație în Parcul National „Portile de Fier”. Anchetatorii au stabilit cauza

„Arde undeva la peste 5 hectare de pădure şi arde în continuare, pădure de conifere şi este destul de bătrână. Sperăm să se poată localiza, colegii noştri de la Ocol şi cei de la Pompieri au încercat să localizete cu mijloacele pe care le pot folosi aici, cu lopeţi, să facă şanţuri în jurul focului pentru a-l localiza, sperăm să se poată să primim ajutor, focul este într-o zonă destul de greu accesibilă, cu mijloace de stingerea incendiului nu se poate ajunge”, a declarat Anişoara Pătrăn, ranger al Parcului Natural „Porţile de Fier”.

Focul a cuprins şi coronament de pin, iar conurile aprinse se rostogolesc peste vegetaţia uscată şi extind focul

„Arde cred că un kilometru pe lungime, arde până în vârf. Eu greu de stins, stingueţii fac drum, oarecum o alee, ca să se oprească focul, altă soluţie nu este”, a declarat un localnic.

În funcţie de resursele disponibile la nivel naţional, ar putea fi solicitat sprijin aerian şi pentru stingerea incendiului, notează RRA.