Social

Încă o promisiune tentantă. O categorie de elevi ar putea primi anual 200 de lei tichete valorice. Iată pentru ce

Încă o promisiune tentantă. O categorie de elevi ar putea primi anual 200 de lei tichete valorice. Iată pentru ce

Examene, teste, evaluări, teze, dar, în sfârșit vine și o veste bună pentru elevii care învață din răsputeri pentru tot parcursul anului.

Încă o promisiune tentantă. O categorie de elevi ar putea primi anual 200 de lei tichete valorice. Iată pentru ce

În sfârșit, vești bune, pentru elevii din învățământul primar. O surpriză valorică li se pregătește, prin intermediul unui nou proiect legislativ, care a fost, deja, înregistrat la Senat.

Potivit prevederilor legale, aflate în așteptare, pentru aprobarea finală, părinții elevilor care urmează cursurile învățământului primar vor putea solicita, pentru copiii lor, anual, tichete în valoare de peste 200 de lei. Banii vor putea fi folosiți pentru efectuarea controlului oftalmologic, dar și achiziționarea de ochelari, pe bază de prescripție medicală.

Părinții vor putea cere, în scris, individual pentru fiecare copil, la finalul fiecărui an școlar sau la momentul înscrierii la școală a copilului acest bon în valoare de 0,4 ISR, se arată în această propunere legislativă. Cum valoarea ISR este de 525,5 lei în 2022, acest tichet ar avea o valoare de 210 lei pentru acest an.

Serviciile oftalmologice de care vor putea beneficia elevii sunt acestea:

control oftalmologic periodic sau la nevoie;

achitarea contravalorii ochelarilor de vedere;

intervenții medicale sau tratamente oftalmologice.

Tichetul va putea fi folosit doar pentru copilul pe a cărui nume va fi emis. Părinții cu mai mulți copii vor putea cere vouchere pentru fiecare dintre ei. Aceste tichete vor avea o valabilitate de 12 luni de la data emiterii, urmând să fie emise fie în format fizic (cash), fie pe card.

Propunerea legislativă se află la începutul parcursului legislativ. Ea trebuie să fie votată de Parlament, să fie promulgată prin decret prezidențial și publicată în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare se va face în anul următor publicării în Monitorul Oficial, informează avocatnet.ro

În concluzie, chiar dacă prevederea va fi votată de Parlament în acest an, proiectul va intra în vigoare abia de la anul.

Foto: pixabay