La începutul acestei săptămâni, talibanii au interzis femeilor afgane accesul în parcurile şi grădinile din Kabul, unele dintre ultimele zone de libertate la care aveau dreptul odată cu restricţiile severe impuse de regimul islamist fundamentalist.
Până acum femeile afgane aveau program de plimbare în parcuri și grădini
Potrivit celor observate de jurnaliștii AFP, aflaţi în capitala Afganistanului, autoritățile ultraconservatoare din Afganistan le-au ordonat responsabililor din parcuri şi grădini să închidă porţile femeilor. Până în prezent, fuseseră introduse ore şi zile diferenţiate pentru ca bărbaţii şi femeile să nu se întâlnească.
Miercuri, 09.11.2022, purtătorul de cuvânt al Ministerului pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului, Mohammad Akif Sadeq Mohajir a declarat pentru AFP, că:
- „În multe locuri, regulile au fost încălcate”.
- „A existat un amestec şi hijabul (voalul care acoperă capul şi gâtul) nu a fost respectat. De aceea s-a luat o astfel de decizie în acest moment”.
Ce spun femeile afgane de regimul la care sunt supuse
Potrivit declarației unei femei afgane, Wahida, într-o zi, în timp ce fiul ei se juca într-un parc, aceasta a fost nevoită să-l urmărească pe copil de la fereastra unui restaurant.
„Nu putem merge la şcoală, nici la serviciu, ar trebui să avem măcar un loc unde să ne distrăm”, a mărturisit femeia pentru AFP.
Odată cu revenirea lor la putere în august 2021, după 20 de ani de război şi după retragerea trupelor americane, talibanii au impus o interpretare ultra-riguroasă a islamului.
Aceaștia au continuat să restrângă libertăţile femeilor, le-au interzis accesul la şcolile secundare şi le-au ordonat să poarte voalul integral. De asemenea, excluse din majoritatea locurilor de muncă publice, femeile sunt împiedicate să călătorească singure în afara oraşului lor.
Parcurile erau unul dintre ultimele locuri în care femeile aveau acces
„Avem nevoie de un loc unde să ne distrăm, la fel şi sănătatea noastră mintală. Ne-am săturat să stăm toată ziua acasă, ne-am săturat de toate astea”, a spus Wahida, şomeră, ca şi soţul ei.
„Am fost foarte încântaţi să venim în acest parc. Ne-am săturat să stăm acasă”, a mărturisit cu tristețe o tânără ( Raihana, 21 de ani), care se bucura de o îngheţată înainte de a fi nevoită să plece de la o masă alăturată, însoțită fiind de surorile ei.
Parcul Zazaï, vizitat de bărbați
La câţiva kilometri de Kabul, staţionează şi roata mare a celui mai important parc din Afganistan, la fel ca balansoarele, circuitele de trenuleţe. Însă numai câţiva bărbaţi se plimbă cu nonşalanţă pe aleile tăcute ale parcului Zazaï, creat în urmă cu mai bine de şase ani și în care veneau până la 15.000 de vizitatori într-o zi de weekend,înainte de restricţiile talibane, potrivit news.com.