International

În plin război, Putin s-a întâlnit azi cu președintele chinez Xi Jinping. În ce context și care este motivul întâlnirii

Sursă foto: East Asia Forum

Fiecare își urmărește propriul joc și aceasta deoarece la întâlnirea oficială anunțată, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, are un scop și Xi Jinping, președintele chinez, are altul. Doar reuniunea la care își dau mâna cei doi șefi de state rămâne a fi una comună.

În plin război, Putin s-a întâlnit azi cu președintele chinez Xi Jinping. În ce context și care este motivul întâlnirii

Președintele chinez Xi Jinping şi omologul său, Vladimir Putin, s-au întâlnit, joi, 15 septrembrie 2022, în oraşul Samarkand, un punct principal din străvechiul Drum al Mătăsii, din Uzbekistan. Cei doi vor participa la un summit regional care pare un front în faţa Occidentului, în pline tensiuni exacerbate de războiul din Ucraina, relatează AFP.

La eveniment și-au anunțat participarea și liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului şi ai altor ţări. Summit-ul va dura timp de două zile și are loc la inițiativa Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

Motivații

Pentru Putin, care încearcă să accelereze un pivot către Asia în faţa sancţiunilor occidentale contra Moscovei pentru invazia Ucrainei, acest summit este ocazia perfectă de a arăta lumii întregi că Rusia nu este izolată pe scena mondială.

Xi Jinping , care efectuează prima deplasare în străinătate, de la debutul pandemiei de coronavirus, va putea să-şi întărească statura de lider de prim plan la congresul Partidului Comunist Chinez din octombrie, unde dorește să obțină un al treilea mandat.

Declarații

„Organizaţia de Cooperare de la Shanghai oferă o alternativă reală la structurile orientate spre Occident”, a declarat presei marţi consilierul diplomatic al Kremlinului Iuri Uşakov.

Este vorba despre „cea mai mare organizaţie din lume, care cuprinde jumătate din populaţia planetei” şi ea militează pentru „o ordine internaţională dreaptă”, a mai spus consilerul de la Moscova, citat de media.

La prima lor întâlnire față în față de la război, Xi a declarat că este foarte fericit să se întâlnească din nou cu „vechiul meu prieten”, după ce Putin a spus că încercările grosolane ale Statelor Unite de a crea o lume unipolară vor eșua.

„Apreciem foarte mult poziția echilibrată a prietenilor noștri chinezi în ceea ce privește criza din Ucraina”, i-a spus Putin lui Xi. „Înțelegem întrebările și îngrijorarea dumneavoastră în această privință. În timpul întâlnirii de astăzi, vom explica, desigur, poziția noastră”.

Cum arată orașul gazdă acum

Bucuria elevilor: Şcolile vor fi închise joi şi vineri.

Înainte de sosirea liderilor la Samarkand, străzile au fost împânzite de forțe de ordine și securitate, întregi arii sunt restricţionate, în timp ce aeroportul a fost închis pentru zborurile comerciale.

Străzile din acest oraş cunoscut pentru moscheile şi mausoleele acoperite cu mozaicuri albastre au fost aproape goale miercuri, după cum au constatat jurnaliştii de la AFP.