Actual Social

În pandemie, polițiștii au fost obligați să dea amenzi în mod ilegal

În pandemie, polițiștii au fost obligați să dea amenzi în mod ilegal
snppc.ro/evz.ro

„Nu poți să dai la 10 noaptea o lege ca, de la 12 noaptea, să-l omori pe om că nu are nu știu ce”, a declarat pre;edintele SNPPC

La ce concluzie au ajuns polițiștii

Potrivit Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), toate amenzile pe care polițiștii le-au dat în pandemie pentru încălcarea restricțiilor au fost, de fapt, ilegale, iar acum polițiștii au ajuns să fie obligați de superiorii direcți să plătească din banii lor cheltuielile de judecată în procesele prin care li se anulează sancțiunile date, citează stirileprotv.ro.

Astfel, SNPPC  susține că cei care i-au obligat pe polițiști să acționeze haotic, să alunge lumea de pe străzi, să închidă terase, să interzică nunți, botezuri și înmormântări, să verifice conformitatea măștilor de protectie, să aplice amenzi usturătoare și să întocmească dosare penale, nu au suportat niciun fel de consecință.

În acest context, Sindicatul semnalează cazul unei polițiste din Bistrița-Năsăud, obligată de conducerea Inspectoratului Județean să plătească din proprii bani cheltuielile de judecată, care reprezentau mai mult de jumătate din salariul acesteia.

Declarația președintelui SNPPC

Într-un comunicat președintele SNPPC, Vasile Zelca, a declarat următoarele:

  • ”Pe fondul măsurilor legislative luate atunci în viteză, al campaniilor de presă agresive, al dispozițiilor prezidentiale televizate, repetate la 2-3 zile, al indicațiilor prețioase primite, vreme îndelungată, seară de seară, prin mass-media, de la mai-marii MAI, precum și al presiunii psihologice instituite de către șefii ierarhici asupra polițiștilor, o colegă mai puțin experimentată a aplicat o sancțiune contravențională administratorului unei terase care functiona după ora 22.00. Instanța de judecată a anulat Procesul-Verbal și a obligat IPJ la plata a peste 1.000 lei cheltuieli de judecată. Comisia de Cercetare Administrativă a IPJ i-a imputat agentei de poliție suma respectivă, care reprezintă mai mult de jumătate din salariul ei de funcție pe o lună, fapt pentru care colega noastră s-a adresat sindicatului pentru asistență juridică (apărare)”.
  • ”Așa se întâmplă când ai niște șefi obedienți, politruci de 2 lei, care cer tot timpul să dai amenzi, ca să vadă lumea ce mare scofală a făcut Guvernul cu interdicțiile pe care le-a dat. Instituția nu trebuie să se mai grăbească să se ploconească în fața politicului. Aproape toate ordonanțele pe care le-a dat Guvernul pe Legea 55/2020 au fost declarate neconstituționale. În urmă cu vreo 3 săptămâni, Camera Deputaților a legiferat anularea tuturor sancțiunilor date la frontieră celor care nu și-au declarat domiciliile unde își vor petrece izolarea sau carantinarea. Deci totul a fost o prostie crasă. Iar acum vedem că instituțiile MAI nu-și asumă niște responsabilități. Șefii de la IPJ Bistrița-Năsăud spun că polițista nu trebuia să aplice sancțiunea, dar, când a aplicat-o, s-au lăudat cu ea la București. Obligația șefilor este să facă instructajul polițiștilor, să-i îndrume, să-i coordoneze și să-i controleze”.
  • „În primul rând, nu s-a respectat nimic din OG 2/2002 privind aplicarea sancțiunilor contravenționale, care spune că orice act normativ sancționatoriu devine aplicabil după cel puțin 15 zile de la emiterea lui, tocmai ca să existe o perioadă de conformare. Nu poți să dai azi o ordonanță că de mâine o societate comercială trebuie să aibă paravan de plexiglas, de exemplu. Nu poți să dai la 10 noaptea o lege ca, de la 12 noaptea, să-l omori pe om că nu are nu știu ce”.

Legislația emisă pe perioada pandemiei de COVID-19 este neconstituțională

Astfel, potrivit sindicaliștilor din MAI, politicul trebuie să-și asume și să anuleze toate amenzile date în pandemie, arătând, totodată, că toată legislația pe Covid este neconstituțională.

Pentru Realitatea Plus, Vasile Zelc, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor a declarat: „Oficial, nu există un plan de amenzi, dar presiunile au existat și încă există. Noi, sindicatele, am clamat deseori presiunea pusă pe funcțiile de execuție să se aplice sancțiuni la normele juridice privind interdicțiile legate de Covid-19. Acum, decontăm această presiune pusă pentru că legislația emisă își spune cuvântul. Guvernul trebuia să dea posibilitatea, atât polițiștilor, cât și celor cărora li se aplică aceste sancțiuni, să aibă la dispoziție acele 10 zile minime ca să se conformeze noilor prevederi legale. Noi nu ne-am hotârat acum să reclamăm presiunea pusă pe polițiști. Noi, acum, am dat în vileag și această situație inedită”.