Vestea bună a zilei pentru locuitorii județului Argeș! Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Argeș, a anunțat astăzi că cetățenii acestei zone vor putea să se bucure de atmosfera piețelor volante specifice sărbătorilor de iarnă.
În județul Argeș sunt permise și desfășurările obiceiurilor de sezon, dar limita numărului de colindători este 6 persoane într-un grup. Participanții trebuie să poarte mască de protecție și să păstrez distanța fizică de minim doi metri.
„CJSU a hotărât să permită organizarea de pieţe volante, inclusiv a celor specifice sărbătorilor de iarnă, pe teritoriul judeţului Argeş. CJSU a hotărât să permită şi desfăşurarea manifestărilor tradiţionale prilejuite de sărbătorile de iarnă, de tipul colindelor, Steaua, Pluguşorul şi altele asemenea pe teritoriul judeţului. Colindătorii vor respecta numărul de maximum şase persoane într-un grup, vor purta obligatoriu mască de protecţie şi vor păstra distanţa fizică (de minim 2 metri)”, se arată într-un comunicat transmis de Instituţia Prefectului Argeş.
Autorităţile administraţiei publice locale, în calitate de organizatori, vor fi direct răspunzătoare de implementarea şi respectarea măsurilor privind desfăşurarea activităţii pieţelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, în perioada stării de alertă, sub sancţiunea închiderii acestor pieţe.
Sunt interzise trasele cu o latură închisă
În ședința de marți, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a mai hotărât să interzică funcționarea teraselor prevăzute cu mai mult de o latură închisă, cu sau fără tavan, indiferent de materialul din care sunt confecţionate laturile şi dacă sunt permanente sau retractabile.
„În cazul încălcării de către agenţii economici, în mod repetat, a măsurilor stabilite pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, se vor efectua demersuri, în condiţiile legii, pentru retragerea autorizaţiei de funcţionare”, se precizează în comunicat, potrivit Libertatea.
În județul Argeș, rata de infectare este de 3,78 cazuri la mia de locuitori, în scădere față de săptămâna trecută, când era peste 4 la mie, potrivit Libertatea.