Pe data de 15 septembrie 2023, beneficiarii vor trebui să-și verifice cardurile de energie. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis faptul că în cursul zilei de vineri va intra cea de-a doua tranșă.
„Pe 15 septembrie încărcăm voucherele de energie cu tranșa a doua, în valoare de 700 de lei”, a declarat ministrul. Din prima tranșă a fost cheltuit aproape 1 miliard, iar restul banilor au rămas pe carduri și pot fi folosiți în continuare”, a transmis Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Carduri de energie pentru români
Valoarea acesteia este de 700 de lei. Banii sunt utilizați pentru plata facturilor la electricitate, la gaz, la energie termică, butelie. De asemenea, cu aceștia pot fi cumpărate lemne de foc, păcură, peleți sau alte materiale de încălzire.
Bugetul total al acestui proiect este de 2,8 milioane de lei. Numărul beneficiarilor se ridică la patru milioane de români.
„Nu se vorbeşte foarte mult şi ar trebui să mai vorbim o dată de faptul că anul acesta avem pentru cetăţeni şi pentru economie 10% din PIB prinşi în buget (…). Uităm întotdeauna, vorbim numai de deficit, este adevărat, şi aici este responsabilitatea noastră, risipa de la buget trebuie diminuată, dar nu trebuie afectate programele care sunt pentru cetăţeni sau programele care se petrec”, a adăugat Adrian Câciu.
Poșta Română a transmis faptul că aceste carduri de energie pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023.
Cum se face plata facturilor
Românii care vor primi acest sprijin din partea statului sunt pensionarii ce au venituri din 2.000 de lei. De asemenea, persoanele cu dizabilități ce au un venit sub sau egal cu 2.000 de lei vor primi bani de la stat. Pe lista beneficiarilor se află și familiile cu alocație de susținere și ajutor social.
„Cardurile sunt emise și distribuite de Compania Națională Poșta Română, instituție care asigură și furnizarea de informații către public privind emiterea, distribuirea și utilizarea cardurilor de energie, inclusiv cu privire la sesizările formulate. Aceste informații, inclusiv motivul pentru care o persoană nu a primit cardul de energie, pot fi aflate la call-center-ul C.N. Poșta Română: 0319966”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Pentru a-și plăti facturile, românii au nevoie de cardul de energie valabil, actul de identitate și factura curentă sau restantă, conform antena3.ro. Trebuie menționat faptul că facturile pot fi plătite direct la poștaș, online su la orice oficiu poștal din mediul urban sau rural.
De anul viitor, românii nu vor mai primi acest ajutor de la stat. Această schimbare vine în contextul în care Uniunea Europeană nu va mai acorda acest ajutor financiar.