Social

Impresionant! O româncă de 104 ani s-a vaccinat anti-COVID: „Singura soluție ca să scapi de acest microb”

Impresionant! O româncă de 104 ani s-a vaccinat anti-COVID: „Singura soluție ca să scapi de acest microb”

Una dintre cele mai în vârstă femei din București, pe nume Zoe Baltag, în vârstă de 104 ani, s-a vaccinat anti-COVI. Ea a fost imunizată cu serul de la Pfizer în Centrul de Vaccinare de la Palatul Național Copiilor, din sectorul 4.

Bătrâna nu are probleme severe de sănătate, ci doar mici probleme de vedere. Chiar dacă se deplasează singură, ea a venit însoțită de o rudă. Considerată un exemplu, doamna a primit o diplomă și un buchet de flori.

Întrebată de reporterii de la fața locului dacă a avut emoții pentru vaccinare, femeia a spus că nu.

„Nu, n-am avut. Nici nu m-a durut decât foarte puțin ca orice înțepătură. M-a convins nepoata mea, care e medic. Singura soluție ca să scapi de acest microb, e vaccinul. Altfel nu maă vaccinam nici eu, dar altă soluție nu era”, a spus femeia, potrivit b1.ro.

Zoe Baltag nu este singura femeie în vârstă care s-a imunizat. În luna februarie 2021, a fost vaccinată cea mai vârstnică persoană de până atunci. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 102 ani și 7 luni.