Pentru fostul deputat Cristian Rizea, condamnat la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor, s-a emis mandat de extrădare de către Ministerul Justiției.
Extrădarea a fost blocată de faptul că deputatul avea dublă cetățenie. Astfel, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, a fost nevoit să îi retragă cetățenia fostului deputat. Procedura de extrădare este în curs și se va finaliza într-un timp relativ scurt.
„În consecinţă, astăzi, 04.11.2020, Ministerul Justiţiei din România a procedat în conformitate cu prevederile legale aplicabile, precum şi cu respectarea cadrului juridic multilateral (la nivelul Consiliului Europei – Convenţia Europeană de extrădare din 1957), a întocmit şi transmis o cerere având ca obiect extrădarea cetăţeanului român Cristian Rizea, în vederea punerii în executare a pedepsei de 4 ani şi 8 luni închisoare la care acesta a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit spotmedia.ro.
Cererea este însoţită de documentele prevăzute de instrumentul juridic internaţional aplicabil menţionat.
Termenele şi modalitatea de soluţionare a cererii sunt supuse legislaţiei statului solicitat, în speţă, legislaţia Republicii Moldova”, spune MJ.