Lifestyle

Ieftinirea alimentelor, între Guvern și marii retaileri. Avertismentul ministrului de Finanțe, Marcel Boloș

Marcel Bolos vrea mai multi bani pentru IMM-uri, Sursa foto B1
FOTO; B1

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a făcut astăzi, 29 iunie, câteva precizări despre posibila ieftinire a prețurilor pentru alimentele de bază. Anunțul ministrului a fost livrat sub forma unui avertisment în care acesta a atras atenția asupra faptului că ieftinirea produselor de bază trebuie să se regăsească în tot lanțul comercial, de la procesator până la ultimul comerciant.

Totodată, ministrul a precizat că Guvernul va aproba măsura în cauză în perioada următoare, iar impactul ar urma să fie analizat la trei luni distanță după implementare.

Avertismentul lui Marcel Boloș

„Populaţia aşteaptă din partea Guvernului şi a coaliţiei de guvernare măsuri care să ducă la ieftinirea alimentelor, în condiţiile în care a avut loc o creştere a prețurilor la produsele alimentare şi în general a preţurilor în perioada de criză”, a declarat Marcel Boloș.

Oficialul a subliniat faptul că proiectul de ieftinire a produselor de bază inițiat de ministerul Agriculturii, înainte să intre pe ordinea de zi a Executivului a fost dezbătut în cadrul Coaliției de guvernare.

„ El are ca obiectiv final ieftinirea preţurilor la produselor alimentare prin plafonarea marjelor de adaosul comercial la nivel de procesator cu 20%, la nivel de distribuitor cu 5% şi la nivel de vânzător final de asemenea cu 20% (…) Este proiectul mult aşteptat de către toţi românii şi care urmează să fie implementat pe o perioadă de trei luni de zile şi sunt aşteptate ieftiniri considerabile a prețului la aceste produse alimentare (…)

Aici trebuie să fim atenţi ca această ieftinire să apară pe tot lanţul, de la procesator până la vânzătorul final şi distribuitor, şi să  poată să fie implementat aşa cum a fost susţinut de ministerul Agriculturii și lista care deja o avem anexată la proiectul de ordonanță cuprinde produse alimentare de bază pe care le folosesc toți românii”, a explicat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Marii retialeri nu au fost de acord cu propunerea Guvernului

Potrivit Romania TV, Ordonanța de Urgență trebuia supusă dezbaterii astăzi, 29 iunie, însă marii retaileri nu au accepta anumite condiții, prin urmare termenul a fost decalata cu o zi.

Proiectul ordonanței a fost publicat, concret, documentul indică o ieftinire pentru 14 produse incluse în categoria alimentelor de bază.

Deși, guvernanții au propus procesatorilor și comercianților aplicarea adaosurilor comerciale mai mici de 20% și de maxim 5% pentru lanțul de distribuție, analiștii sunt de părere că această măsură le va permite retailerilor să scumpească alte alimente în așa fel încât reducerile aplicate de Guvern să fie compensate pe altă parte.

„ Eu nu vorbesc de preţuri plafonate. Eu vorbesc de un întreg ansamblu şi o schemă aplicată pe întreg lanţul. Voi veni cu această schemă în Guvernul României, indiferent dacă vorbim de acord. Acordul nu poţi să îl faci numai cu retailerii. Aici vorbim şi de producători şi de distribuitori şi de importatori. (…)

Am să îmi asum acest lucru pentru că trebuie făcut, „Am văzut foarte des în spaţiul public discutându-se despre TVA zero. Vă anunţ oficial că acest lucru nu se poate. Comisia Europeană nu acceptă o astfel de variantă pentru niciun fel de produs. Ca să închidem odată această propunere de a avea TVA zero”, a promis Marcel Ciolacu.