Ciclonul mediteranean Mathis a lovit tot sud-estul Europei, România fiind grav afectată de vortexul polar. Tot începutul acestei săptămâni a fost marcat de precipitații abundente și daune materiale cauzate de vântul puternic. Chiar dacă acum unele județe au scăpat de avertizările meteo ANM, vremea se menține rece.
Iar mai mult de jumătate din țară este încă vizată de codul galben și cel portocaliu de vânt și ninsoare. Mai mult decât atât, patru județe din nord-est, Iași, Botoșani, Vaslui și Neamț, au primit o avertizare de cod roșu din partea Administrației Naționale de Meteorologie. Acest nivel de urgență este unul istoric pentru luna aprilie, în mijlocul primăverii.
Cele mai afectate județe
În afară de județele nord-estice, unde viscolul a dus la o avertizare ANM unică pentru luna aprilie în România, mai sunt câteva zone din țară în care va ninge viscolit. Este vorba despre Maramureș, Bistrița-Năsăud și Mureș. De asemenea, vântul va atinge viteze între 55 și 65 km/h, în vreme ce nivelul de precipitații se va menține și el ridicat. Astfel, local se vor înregistra 20 l/mp. În plus, stratul de zăpadă, care a ajuns deja la 40-50 cm în majoritatea zonelor vizate, va crește considerabil.
Amintim că în aceste județe a fost necesară trimiterea a multiple echipaje de slavare, întrucât numeroase gospodării au rămas fără curent, mulți șoferi s-au trezit blocați în propriile mașini, iar viscolul a smuls din rădăcini mai mulți arbori, care au creat mari distrugeri prăbușindu-se.
Fanatik.ro raportează că regiunile Banat, Crișana și Transilvania vor fi și ele parțial afectate. Și în aceste zone, vântul va continua să atingă viteze considerabile, iar ninsorile nu vor conteni. Recomandarea noastră către șoferi este să conducă cu grijă și numai dacă este absolut necesar.
Situația Bucureștiului
Bucureștiul a fost puternic lovit de ciclonul Mathis în primele zile ale acestei săptămâni. Prin urmare, s-au înregistrat precipitații la valori mult peste cele obișnuite pentru regiune în această perioadă a anului. Totuși, zăpezile nu au atins zona sud-estică a României. Precipitațiile au fost doar sub formă de ploaie. Vântul a ajuns pe anumite perioade și la viteze de 75-85 km/h.
În prezent, alerta meteorologică a fost ridicată pentru București și județul Ilfov. Totuși, temperaturile rămân scăzute pentru primele săptămâni ale lunii aprilie. Bucureștenii se pot aștepta la valori de 9…12 grade maximum. Minimele se încadrează între 0 și 3 grade Celsius. O ușoară creștere este posibilă în weekend, când Administrația Națională de Meteorologie prognozează maxime de 15 grade Celsius pentru regiunea Munteniei. Trebuie totuși menționat că minimele vor rămâne apropiate de zero grade chiar și în aceste condiții.