Lifestyle

Iancu Sterp, liber de contract. Ce spune de Emy Alupei? „E fată de treabă și eu sunt băiat de teabă, de altfel”

Iancu Sterp, liber de contract. Ce spune de Emy Alupei? „E fată de treabă și eu sunt băiat de teabă, de altfel”

Iancu Sterp, liber de contract. Ce spune de Emy Alupei? „E fată de treabă și eu sunt băiat de teabă, de altfel”.

Acesta a vorbit despre relația pe care o are cu Emy Alupei. Iancu spune că, în prezent se află în căutări.

„În prezent, nu, sunt singur, sunt liber de contract. Sunt singur acuma, nu am nicio relație. O să văd pe parcurs dacă îmi mai fac vreo relație în viitorul apropiat sau îndepărtat”, a spus vedeta.

Iancu Sterp și Emy Alupei s-au certat - Kanal D Romania

Fostul concurent de la „Survivor” a declarat pentru Kanal D că, în momentul de față, e certat cu Emy Alupei. Iancu nu a vrut să dezvolte subiectul, dar a precizat că e sigur că se va împăca cu cântăreața în viiotrul apropiat.

”Cu Emy Alupei, acum, sincer, suntem certați. Cred că ați văzut și la Survivor, noi când ne înțelegeam bine două zile, când ne certam câte o săptămână. Acum nu mai ținem legătura așa bine. Dar sunt sigur că o să ne împăcăm noi. Ba ne înțelegem bine, ba ne mai certăm. Sunt tot felul de discuții din astea aiurea.

Doar că suntem prieteni și chiar dacă ne mai certăm și ne ciondănim, ne trece. Cel puțin mie îmi trece. Acum suntem certați, ne-am certat de la o chestie, dar nu contează. O să fie bine, o să ne împăcăm. E fată de treabă și eu sunt băiat de teabă, de altfel”, a declarat Iancu Sterp.

Fratele lui Culiță  Sterp a povestit și de ce s-a despărțit de fosta sa iubită, Denisa.

„Între mine și Denisa, după ce m-am întors din Republica Dominicană, a fost totul ok cam vreo două săptămâni. A venit la mine, am stat împreună. Iar apoi nu ne-am mai înțeles și am decis să punem punct relației noastre”, a declarat Iancu Sterp pentru sursa citată.