Horoscop 11 noiembrie 2021. Daniela Simulescu, astrolog DC News, a transmis ce au pregătot astrele pentru astăzi, 11 noiembrie. Din punct de vedere astrologic, specialistul în astrologie spune că este „o zi de care-i este foarte teamă”. Aceasta mai spune că „unul dintre cele mai neplăcute aspecte din astrologie, din perspectiva mea, este acest careu Marte – Saturn, Marte în Scorpion, Saturn în Vărsător”.
„O zi de care îmi este foarte teamă, 11 noiembrie: avem aici Marte în careu cu Saturn. Aspectul se menţine cam toată săptămâna 8- 14 noiembrie, dar orbul perfect se întâmplă pe 11 noiembrie.
Unul dintre cele mai neplăcute aspecte din astrologie, din perspectiva mea, este acest careu Marte – Saturn, Marte în Scorpion, Saturn în Vărsător.
Daniela Simulescu: „O zi de care-mi este foarte teamă”
În astrologia veche, Marte este ‘micul malefic’, Saturn este ‘marele malefic’. Când cei doi sunt într-un aspect neplăcut, persoana care îl are în astrogramă se auto-sabotează, se bagă în tot felul de situaţii ca să îşi arate că nu e bună. De ce? Pentru că are o tendinţă către postura de victimă şi îi place. Pentru că da, a fi ‘victimă’ are avantaje. Dar, din perspectiva mea, cealaltă variantă înseamnă a fi liber şi când eşti liber, ai mai multă putere. Când rămâi victimă, rămâi resemnat şi te plângi”, potrivit astrologului.
Daniela Simulescu: ”Ne poate da cruzime”
„Deci, aveţi grijă în jurul datei de 11 noiembrie. Dacă vă băgaţi în anumite situaţii în care vă daţi seama că nu aveţi ce căuta, înseamnă că ceva dinăuntrul vostru nu funcţionează. Marte careu Saturn ne poate da o cruzime, ne poate face să uităm de faptul că suntem oameni şi când avem în jurul nostru oameni suferinzi, cu probleme, să îi acuzăm pe nedrept şi să le dăm un ‘şut’ la modul ‘Nu vezi că eu sufăr? De ce vii la mine? Ţie nu îţi pasă de mine, dar tu vrei să îmi pese de tine’.
E o supărare interioară sau o căutare, aşa cum caută dependenţii de droguri următoarea doză, vând tot din casă. Aşa şi Marte careu Saturn: ‘ia să caut un eveniment, să mă bag într-o situaţie la serviciu să îmi arăt că nu sunt bun, că sunt ghinionist, că sunt sabotat’.
Cei care au careu Marte – Saturn în astrogramă, au parte şi de evenimente mai neplăcute, e adevărat. Dar dacă îl iei, îl poţi transforma în ceva bun. Pentru că despre asta vorbesc aceste planete în Scorpion. Poţi alchimiza, poţi transforma. Din nimic, poţi face foarte multe lucruri, dar dacă o facem conştient. Dacă nu o facem conştient şi stăm resemnaţi, visăm şi aşteptăm, nu o să se întâmple nimic niciodată.” a explicat astrologul Daniela Simulescu, pe astrosens.ro.