International

„Hamas nu este o grupare teroristă”. Declarațiile președintelui Erdogan

„Hamas nu este o grupare teroristă”. Declarațiile președintelui Erdogan
sursa foto theguardian.com

Președintele turc Tayyip Erdogan a făcut cele mai puternice comentarii ale sale de până acum. Cu privire la conflictul din Gaza, liderul a declarat că gruparea militantă palestiniană Hamas nu este o organizație teroristă. Președintele turc a explicat că aceștia sunt un grup de eliberare. Care luptă pentru a proteja pământurile și poporul palestinian.

Vorbind în fața partidului său de guvernământ, Erdogan a cerut, de asemenea, o încetare imediată a focului. Se dorește oprirea conflictului dintre forțele israeliene și palestiniene. Erdogan a declarat că țările musulmane trebuie să acționeze împreună pentru a asigura o pace durabilă în regiune.

Luptă pentru pământuri și popor

„Hamas nu este o organizație teroristă, ci un grup de eliberare, un mujahedin. Care duce o luptă pentru a-și proteja pământurile și poporul.”, a spus Erdogan, folosind un cuvânt arab care îi desemnează pe cei care luptă pentru credința lor. Erdogan a criticat, de asemenea, puterile occidentale care și-au exprimat sprijinul pentru represaliile Israelului împotriva Hamas. Liderul turc a spus că „lacrimile occidentale vărsate pentru Israel sunt o manifestare a fraudei”.

Mulți dintre aliații NATO ai Turciei consideră Hamas o grupare teroristă. Iar comentariile lui Erdogan au atras o mustrare rapidă din partea vicepremierului Italiei, Matteo Salvini. Care a spus că acestea sunt „grave, dezgustătoare și nu ajută la detensionare”. „Îi voi propune colegului meu (ministrul de externe Antonio) Tajani să trimită un protest formal și să îl convoace pe ambasadorul turc”, a declarat Salvini într-o notă.

Lupta din Fâșia Gaza

Turcia a condamnat moartea civililor care a rezultat în urma raidului Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului. Dar a îndemnat, de asemenea, Israelul să reacționeze cu reținere. De atunci, a condamnat cu fermitate bombardamentele intense ale Israelului asupra Fâșiei Gaza. Care este controlată de gruparea militantă islamistă. Oferindu-se totodată să medieze conflictul și trimită mai multe transporturi de ajutor umanitar.

Erdogan a acuzat Israelul că profită de bunele intenții ale Turciei. Anterior, Turcia a depus eforturi pentru a reface legăturile de lungă durată cu Israelul. Iar Erdogan a declarat că a anulat o călătorie planificată în Israel din cauza evenimentelor din Gaza. Turcia, care găzduiește membri ai Hamas pe teritoriul său, vine cu o soluție la conflict, care durează de zeci de ani. Existența a două state diferite, conform Reuters .

Obținerea victoriei

Șeful Hezbollah din Liban s-a întâlnit cu liderii de vârf ai facțiunilor militante palestiniene Hamas și Jihadul Islamic. Aceștia au discutat despre ceea ce trebuie să facă alianța lor pentru a „obține o victorie reală a rezistenței”, a declarat miercuri Hezbollah. Parte a unei alianțe regionale susținute de Iran, Hezbollah, puternic înarmată, a avut schimburi zilnice de focuri cu forțele israeliene. Atacurile s-au desfășurat de-a lungul frontierei israeliano-libaneze. De când a izbucnit războiul dintre Israel și Hamas la 7 octombrie.

La întâlnire au participat Sayyed Hassan Nasrallah de la Hezbollah, adjunctul șefului Hamas Saleh al-Arouri și șeful Jihadului Islamic Ziad al-Nakhala. „S-a făcut o evaluare a pozițiilor internaționale adoptate și a ceea ce trebuie să facă partidele din Axa Rezistenței… pentru a realiza o victorie reală a rezistenței din Gaza și din Palestina și pentru a opri agresiunea brutală. A existat un acord cu privire la continuarea coordonării.”, a declarat Hezbollah, conform